Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) transmit, într-un comunicat de presă, că modificările la legile justiţiei conţin propuneri ce constituie un regres inacceptabil în materia independenţei justiţiei.

“De aceea, subliniem încă o dată, aşa cum am făcut-o de nenumărate ori, că nu vom accepta nicio propunere ce constituie un regres de la garanţiile deja existente privind independenţa judecătorilor, a procurorilor sau a sistemului judiciar în ansamblul său. Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni a afirmat şi reafirmat independenţa justiţiei ca fiind o condiţie prealabilă apărării statului de drept şi garantării fundamentale a unui proces echitabil”, scrie în documentul semnat de preşedinţii celor trei asociaţii de magistraţi: Andreea Ciucă, Dana Gîrbovan şi Florica Roman.

 

Alte aspecte criticate de cele trei judecătoare sunt următoarele:

 

– modificarea componenţei colegiilor de conducere ale instanţelor suprimă democraţia în conducerea acestora, ignoră inadmisibil opinia şi votul judecătorilor şi reîntoarce procedura de luare a deciziilor în instanţe la justiţia de acum un deceniu şi jumătate.

– desfiintarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu este motivată şi nu garantează în niciun fel ca judecătorii şi procurorii nu vor mai fi interceptaţi, urmăriţi penal şi trimişi în judecată pentru a fi influenţaţi cu privire la soluţiile pe care le pronunţă.

– nu există independenţă reală fără autonomie financiară. Perpetuarea subordonării bugetului instanţelor judecătoreşti faţă de Ministerul Justiţiei este inadmisibilă. Parchetele se bucură de independenţă din acest punct de vedere .

– alegerea membrilor CSM de către toţi judecătorii, indiferent de gradul de jurisdicţie, goleşte de conţinut reprezentativitatea acestora în cadrul Consiliului şi anulează importanţa votului fiecărui judecător.

 

Numeroasele modificări la legile justiţiei au fost anunţate de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

 

Noile prevederi vor sta în dezbatere publică până la 31 martie anul viitor şi vor ajunge în Parlament pentru a fi dezbătute şi ulterior votate.

 

Principalele prevederi incluse în cele trei proiecte de lege sunt legate de desfiinţarea secţiei speciale sau eliminarea schemei de pensionare anticipată a judecătorilor şi procurorilor.

 

De asemenea, preşedintele va avea din nou posibilitatea de a respinge propunerile de numire în funcţiile de procurori-şefi, iar membrii CSM vor fi aleşi prin votul tuturor magistraţilor, nu doar votul celor din instanţa sau parchetul din care fac parte.

 

Cursurile la Institutul Naţional al Magistraturii vor dura doi ani, în loc de patru, iar completele în apel vor fi formate din doar doi judecători, in loc de trei.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/catalin-predoiu-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/catalin-predoiu-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) transmit, într-un comunicat de presă, că modificările la legile justiţiei conţin propuneri ce constituie un regres inacceptabil în materia independenţei justiţiei. ...