Cu echipamentul ud, cu faţa înroşită de la măşti şi cu ore puţine de odihnă. Aşa arată ultima perioadă din viaţa medicului de ATI Adi Vasilcovici din Suceava.

Colegii lui îşi numără semnele fizice după zilele grele de muncă, şi le prind în poze, parcă să nu uite de clipele în care echipamentele îi sufocă şi le distruge chipul şi mâinile.

Toţi continuă lupta, chiar dacă sunt foarte puţini.

„Pe partea de ATI, avem periodic valuri, dar mai ales acum în ultima perioadă, în ultima săptămână, au fost momente când a trebuit forţat să ne extindem terapia cu 2-3 paturi ca să avem unde să primim pacienţi. Ceea ce nu este prea în regulă pentru că noi suntem un singur medic ATI la 20 de paturi de terapie intensivă, ceea ce este mult. 

Posibilitate de extindere ar fi, deci s-ar putea face mai multe saloane şi paturi de terapie intensivă, dar nu cu un singur medic în tură. 

În terapie Covid suntem aceiaşi 5 oameni de la 1 iunie, la un etaj izolat, care lucrăm doar Covid”, a precizat dr. Adi Vasilcovici, medic de ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Managerul Spitalului din Suceava spune că are nevoie de cel puţin 7 medici de ATI şi 5 medici infecţionişti!

„Avem 11 doctori în anestezie şi terapie intensivă, împărţiţi în cele două sectoare. 6 în ATI non covid, şi 5 medici ATI-şti în zona ATI Covid. Sunt epuizaţi, sunt la limita posibilităţii de a face faţă în continuare, dar aşteptăm să primim întăriri.

De întăriri au nevoie şi medicii de la Spitalul Colentina. În unitate vor fi trataţi în curând din  nou doar pacienţi cu Covid. Acolo este nevoie de cel puţin 10 medici de ATI”, a afirmat Alexandru Calancea, managerul Spitalului de Urgenţă Suceava.

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/maini-vasilcovici.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/maini-vasilcovici-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cu echipamentul ud, cu faţa înroşită de la măşti şi cu ore puţine de odihnă. Aşa arată ultima perioadă din viaţa medicului de ATI Adi Vasilcovici din Suceava. Colegii lui îşi numără semnele fizice...