La doar câteva săptămâni după ce coasta de sud-est a Americii a fost lovită de uraganul Laura, în statul Louisiana a început să facă ravagii săptămâna aceasta uraganul Delta.

Delta a crescut de la o depresiune tropicală anonimă cu 56 km/h la un uragan de gradul 4, cu viteze de 225 km/h, depăşind în intensitate orice furtună atlantică înregistrată anterior, lovind la începutul acestei săptămâni Mexicul. De atunci a mai pierdut din putere şi a lovit coasta SUA ca un uragan de gradul 2, vânturile atingând vineri viteze de 160 km/h.

Localnicii din oraşul Lake Charles au raportat că au văzut prelate zburând de pe case, iar proprietarul unui hotel a spus că furtuna a luat toate ţiglele de pe acoperiş. Delta a lovit aproximativ 160 km de coastă, ajungând până în statul vecin, Texas, unde două case în construcţie au fost dărâmate.

Până sâmbătă dimineaţă Delta a ajuns la intensitatea unei furtuni tropicale, cu viteze de până la 96 km/h, dar meteorologii au avertizat că există riscuri de furtună şi inundaţii rapide. Peste 800.000 de case şi magazine din Louisiana şi Texas au rămas fără curent electric, potrivit site-ului PowerOutage.us.

Potrivit Centrului Naţional pentru Uragane din SUA, furtunile cu o viteză a vântului care creşte cu 56 km/h într-un interval de 24 de ore sunt considerate periculoase. Uraganul Delta a avut în schimb o intensificare rapidă a vântului cu 120 km/h în 24 de ore, a declarat vineri cotidianului The Independent meteorologul Sam Lillo de la Universitatea din Colorado.
„Este cea mai rapidă furtună din Oceanul Atlantic, care, dintr-o depresiune tropicală a devenit în 36 de ore un uragan de gradul 4”, a adăugat el.

Uraganul Delta este cea de a zecea furtună majoră care a lovit continentul american în acest an, depăşind un record vechi de un secol, din 1916, potrivit cercetătorului Phil Klotzbach de la Universitatea de Stat din Colorado.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/dorian.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/dorian-300x300.jpgrootstireaUncategorised
La doar câteva săptămâni după ce coasta de sud-est a Americii a fost lovită de uraganul Laura, în statul Louisiana a început să facă ravagii săptămâna aceasta uraganul Delta. Delta a crescut de la...