Potrivit unui comunicat al Prefecturii Cluj, decizia a fost luată ca urmare a creşterii incidenţei cumulate din ultimele 14 zile la peste 1,5/1000 de locuitori în municipiul Cluj-Napoca şi în comunele Apahida, Căianu, Căşeiu, Câţcău, Cuzdrioara, Feleacu, Floreşti, Mintiu-Gherlii, Mociu, Săcuieu, Sâncraiu, Sic şi Vad. Conform hotărârii, măsurile de limitare şi prevenire a răspândirii virusului SARS Cov2 sunt luate „începând cu data de 12.10.2020 până la data atingerii unei rate de incidenţă mai mică sau egală cu 1,5/1.000 locuitori”.

Astfel, s-a decis suspendarea, pe o perioadă de 10 zile, cu posibilitatea de prelungire, a activităţii restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, dar în care se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

De asemenea, este suspendată activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare. „Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii.

Tot pentru 10 zile a fost suspendată şi activitatea firmelor din domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia pariurilor şi loteriilor unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanţare şi a măsurilor de siguranţă sanitară.

CJSU a decis şi închiderea pentru public a cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

„Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor”, se arată în comunicat.

De asemenea, CJSU a decis că nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.

CJSU a adoptat vineri o hotărâre prin care se schimbă scenariile de funcţionare ale unor şcoli din judeţ. Astfel, Liceul Teoretic „Petru Maior” Gherla trece în scenariul 2, iar Grădiniţa cu program normal Buneşti Cătun, Şcoala Primară Buneşti Sat, Şcoala Primară Nima Sat, Şcoala Gimnazială Mintiu Gherlii, toate din comuna Mintiu Gherlii, vor trece în scenariul 1 de funcţionare.

În scenariul 2 de funcţionare va trece, de luni, Şcoala Gimnazială Cuzdrioara.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/7598291-hepta-mediafax-foto-abacapress-hepta-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/7598291-hepta-mediafax-foto-abacapress-hepta-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Cluj, decizia a fost luată ca urmare a creşterii incidenţei cumulate din ultimele 14 zile la peste 1,5/1000 de locuitori în municipiul Cluj-Napoca şi în comunele Apahida, Căianu, Căşeiu, Câţcău, Cuzdrioara,...