Autorităţile americane au avertizat cu privire la o  invazie de omizi foarte otrăvitoare în statul Virginia din SUA.

Omida „motan” (Megalopyge opercularis) este o insectă blănoasă, ai cărei minusculi peri veninoşi, atunci când sunt atinşi sau striviţi, provoacă durere, umflături, vărsături, febră şi chiar simptome de şoc, relatează MailOnline.

Denumirea de omidă „motan” se datorează asemănării acesteia cu o pisică cu blana moale. Părul larvelor în stadiu incipient este înclinat, dând larvei un aspect de bumbac, umflat. Corpul acestora se termină cu o coadă care se extinde dincolo de corp. Insectele pot creşte de la 3 până la 3,5 cm şi corpurile lor sunt complet ascunse sub stratul gros de păr – de unde îşi scot capul afară pentru a se hrăni.

Omida trăieşte de obicei în statele sudice şi se hrăneşte cu frunze de ulm, stejar şi paltin, putând fi văzută şi pe multe plante de grădină, cum ar fi trandafirii şi iedera, dar localnicii au raportat că au văzut-o şi în parcurile din estul Virginiei.

Crystal Spindel Gaston, din Richmond, Virginia, a povestit pentru Daily Progress că a fost înţepată de o omidă motan când se afla în partea din spate a maşinii ei: „Am simţit ca un cuţit fierbinte care îmi trece prin pulpă”, a spus Crystal, în vârstă de 55 de ani, din New Kent County. „Înainte să mă uit în jos pentru a vedea de unde a venit, am fost 100% sigură că o să văd o bucată mare de metal, foarte ascuţită, ieşind din maşină”. A mers imediat la urgenţe. A trebuit să treacă trei zile până să se simtă din nou normal.

Departamentul de Silvicultură din Virginia a spus că a primit numeroase rapoarte despre prezenţa omizilor, în timp ce ani în şir nu au fost văzute decât una sau două.

Eric Day, directorul Laboratorului de identificare a insectelor din cadrul Institutul Politehnic din Virginia, a declarat că 2020 „pare a fi un an focar” pentru această insectă.

Universitatea de Stat din Virginia a spus într-o declaraţie: „O persoană «înţepată» de o omidă otrăvitoare trebuie să spele imediat zona afectată pentru a îndepărta orice fire de păr de la insectă şi orice urmă de otravă care rămâne pe piele”.

„Pe piele se poate pune bandă adezivă, care trebuie îndepărtată rapid pentru a scoate o parte din firele de păr înfipte în piele.”

Autorităţile spun că populaţia de omizi toxice este de obicei ţinută sub control de inamicii naturali, dar dacă este necesar, vor fi folosite şi insecticide chimice.

De asemenea, echipa de specialişti îndeamnă persoanele care sunt sensibile la înţepăturile insectelor să solicite asistenţă medicală şi avertizează părinţii să fie atenţi, deoarece omida pare moale şi copiii ar putea fi tentaţi să pună mâna pe ea.

Insecta a fost semnalată şi în Florida, unde un băiat de 15 ani a ajuns la spital după ce a fost înţepat.

Andrea Pergola a relatat că în timp ce stăteau pe aleea din faţa casei, l-a auzit pe fiul ei, Logan, scoţând un strigăt de durere. Când s-a uitat la braţul fiului ei a văzut formându-se o umflătură uriaşă şi un model ciudat, care semăna cu un semn de arsură.

Omida motan este larva minusculei şi inofensivei molii flanel, dar înainte de a-şi întinde aripile, mica creatură este un pericol pentru public.

FOTO: Daily Mail

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Autorităţile americane au avertizat cu privire la o  invazie de omizi foarte otrăvitoare în statul Virginia din SUA. Omida „motan” (Megalopyge opercularis) este o insectă blănoasă, ai cărei minusculi peri veninoşi, atunci când sunt...