Aproape două milioane de copii se nasc morţi la nivel global în fiecare an sau unul la şaisprezece secunde, se arată într-un raport publicat joi, o „tragedie neglijată” care ar putea fi agravată şi de pandemia Covid-19. Acest bilanţ reprezintă aproape 1,4% din naşteri în 2019 şi mai mult de 2% din naşteri în douăzeci şi şapte de ţări, estimează Naţiunile Unite, Unicef, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

 

Copil născut mort se referă la moartea unui făt viabil, fie în timpul sarcinii (în uter), fie în timpul travaliului. Raportul ONU contabilizează decesele care au avut loc după cel puţin douăzeci şi opt de săptămâni de gestaţie (adică în al treilea trimestru de sarcină), pentru a permite o comparaţie între datele din diferite ţări, relatează Le Figaro.

 

Printre „principalele cauze,” raportul indică „lipsa investiţiilor în servicii medicale” care se ocupă de sarcină şi naştere, precum şi „în specializarea asistentelor şi moaşelor”. 

 

”Dincolo de aceste vieţi pierdute, consecinţele psihologice şi financiare sunt grave şi durabile pentru femei, familii şi societate”, explică Henrietta Fore, directorul executiv al Unicef.

 

Ţările sărace sunt cele mai afectate. 84% din cazurile de bebeluşi născuţi morţi se întâmplă aici, în timp ce statele cu venituri mici sau medii reprezintă 62% din totalul naşterilor. Doar Africa Subsahariană şi Asia de Sud reprezintă trei sferturi din cazuri.

 

În medie, 40% din aceste decese apar în timpul serviciului, proporţie care creşte la aproape 50% în Africa subsahariană şi Asia Centrală şi de Sud. În Europa şi America de Nord, proporţia este de 6%. Cauzele sunt diverse: pot fi de la mamă (hipertensiune arterială, diabet, boli infecţioase, traume, hemoragii) sau legate de depăşirea termenului sau chiar o malformaţie fetală gravă.

 

”Majoritatea acestor tragedii pot fi evitate datorită unei supravegheri de calitate, asistenţei prenatale adaptate şi personalului calificat,” a subliniat Henrietta Fore. Posibilitatea efectuării unei cezariene de urgenţă poate decide astfel soarta unui făt aflat în dificultate, în timp ce gestionarea hipertensiunii în timpul sarcinii, prevenirea malariei şi screeningul sifilisului pot evita, de asemenea, tragedii.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/foto-gandul-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/foto-gandul-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Aproape două milioane de copii se nasc morţi la nivel global în fiecare an sau unul la şaisprezece secunde, se arată într-un raport publicat joi, o „tragedie neglijată” care ar putea fi agravată şi de pandemia...