Imaginea articolului Directorul financiar E.ON, Marc Spiker, va consilia Comisia Europeană cu privire la finanţarea durabilă

Directorul financiar E.ON, Marc Spiker, va consilia Comisia Europeană cu privire la finanţarea durabilă

Platforma va consilia în principal Comisia cu privire la criteriile tehnice de screening pentru o taxonomie a UE, acesta fiind un sistem de clasificare pentru activităţile economice care contribuie în mod substanţial la atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la schimbările climatice şi la alte obiective de mediu, cum ar fi, printre altele, tranziţia către o economie circulară sau protecţia şi refacerea biodiversităţii şi a ecosistemelor, conform unui comunicat E.ON.

Membrii Platformei privind Finanţarea Durabilă au fost selectaţi pe baza competenţelor în domeniile mediu, finanţare durabilă sau drepturile omului/sociale.

Marc Spieker are cunoştinţe de specialitate solide în domeniul finanţelor durabile. De la numirea sa în funcţia de director financiar, E.ON a devenit cel mai mare emitent corporativ german de obligaţiuni verzi, legând marja de credit a facilităţii sale de credit sindicalizate de 3,5 miliarde EUR de performanţa anumitor ratinguri ESG, introducând noi şi ambiţioase obiective climatice în conformitate cu Acordul de la Paris şi susţinând „Grupul operativ privind publicarea informaţiilor financiare legate de climă”. Marc Spieker va fi susţinut în activitatea sa pentru Platformă de o echipă de experţi din cadrul grupului E.ON.

„Sunt mândru că fac parte din grupul de experţi care consiliază Comisia Europeană pentru dezvoltarea în continuare a finanţării durabile. Finanţarea durabilă este un factor important pentru punerea în aplicare a Green Deal şi pentru a face economia UE sustenabilă. Voi face tot posibilul pentru a-mi aduce experienţa profesională dobândită de la transformarea Grupului E.ON într-o companie axată pe tranziţia climatică şi energie curată, precum şi cunoştinţele mele cuprinzătoare pe pieţele de capital“, spune Marc Spieker.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...