Un studiu realizat de Spitalul Max Super Specialty din New-Delhi, unul dintre cele mai bune spitale din India şi de Institutul de Genomică şi Biologie Integrativă din Delhi, a declarat că anticorpii împotriva noului coronavirus pot rezista la om până la 60 de zile, informează Financial Express, citat de cotidianul The Hindu Business Line.

Studiul a fost intitulat „Seroprevalenţa şi stabilitatea anticorpilor SARS-CoV-2 într-un cadru spitalicesc de asistenţă medicală terţiară”.

Pentru studiu, cercetătorii au examinat între lunile aprilie şi august 780 de persoane, dintre care 332 care au vizitat spitalul pentru testarea Covid-19 şi 448 din cadrul personalului medical.

Autorii au remarcat în studiul lor: „Anterior, în timpul multor focare virale, evaluarea serologică în cadrul comunităţii s-a dovedit a fi utilă în înţelegerea răspândirii bolii, precum şi a şanselor de dezvoltare a imunităţii efectivelor şi a expunerii anterioare la virus”.

Cercetătorii au observat, de asemenea, că în ultimele patru luni a existat o tendinţă de creştere a numărului de cazuri în rândul personalului medical din linia întâi. Seroprevalenţa a crescut de la 2,3% în aprilie la 50,6% în iulie.

Noul studiu a susţinut, de asemenea, că oamenii pot avea o imunitate suplimentară care ar putea dura până la 83 de zile. Dat fiind că 67% dintre cazurile de coronavirus sunt asimptomatice, studiul a menţionat, de asemenea, că anticorpii pot fi dezvoltaţi chiar şi fără ca persoanele să cunoască expunerea lor la virus.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0521323287.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0521323287-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un studiu realizat de Spitalul Max Super Specialty din New-Delhi, unul dintre cele mai bune spitale din India şi de Institutul de Genomică şi Biologie Integrativă din Delhi, a declarat că anticorpii împotriva noului coronavirus pot...