„Este cu siguranţă de neimaginat, dar nu este imposibil, pentru că ne uităm la pierderea a 1 milion de oameni în nouă luni şi apoi ne uităm la realitatea obţinerii unui vaccin în următoarele nouă luni, ceea ce este o sarcină importantă pentru toţi cei implicaţi”, a declarat dr. Mike Ryan, director pentru situaţii de urgenţă al OMS.

„Adevărata întrebare este: suntem pregătiţi, colectiv, să facem tot ce trebuie pentru a evita acest număr?”, a spus Ryan.

De când a apărut coronavirusul, în Wuhan, China, la sfârşitul anului trecut, a infectat peste 32 de milioane în întreaga lume şi a ucis cel puţin 983.900 de persoane începând de vineri, potrivit datelor compilate de Universitatea Johns Hopkins.

Aproximativ 1.700 de studenţi ai Universităţii din Manchester se află în autoizolare, după ce 127 au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19, relatează BBC.

Studenţii spun că „poliţia şi agenţii de pază sunt afară”, iar autoizolarea le afectază moralul.

Un purtător de cuvânt al universităţii a spus că vor fi luate măsuri disciplinare împotriva oricăror încălcări ale regulilor.

Google a implementat săptămâna aceasta o funcţie care arată situaţia virusului COVID-19 în zonele geografice din întreaga lume. Informaţiile sunt disponibile pentru toate cele 220 de ţări în care funcţionează Google Maps.

Funcţia realizează o medie de şapte zile a cazurilor noi de COVID la 100.000 de persoane, în funcţie de zona hărţii pe care o priveşti. Aceasta indică şi dacă numărul de cazuri este în creştere sau în scădere. În funcţie de culoarea care apare pe hartă, poţi să distingi cu uşurinţă densitatea noilor cazuri. Zonele cu cele mai puţine cazuri sunt marcate cu alb, iar cele cu un număr ridicat cu roşu.

Dacă te întrebai care va fi primul eveniment major după pandemie, să ştii că acesta a avut loc deja la Beijing. Salonul auto a permis accesul fanilor. Condiţiile de participare au fost stricte, iar turiştii veniţi din străinatate au intrat în carantină.

Cu toate acestea, show-ul a fost la fe de reuşit ca în anii precedenţi. BMW a prezentat modelele M3 şi M4, în timp ce Toyota a ţinut să trimită un mesaj de solidaritate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/covid-19-5.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/covid-19-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Este cu siguranţă de neimaginat, dar nu este imposibil, pentru că ne uităm la pierderea a 1 milion de oameni în nouă luni şi apoi ne uităm la realitatea obţinerii unui vaccin în următoarele nouă ...