Numărul antreprenorilor britanici care doresc să „cumpere” cetăţenia din ţările care oferă acces fără viză în Uniunea Europeană a crescut brusc, spun firmele de migraţie, pe măsură ce perspectivele unui acord comercial post-Brexit între Marea Britanie şi bloc se reduc, relatează Reuters.

Firma de imigrare pentru investitori Astons spune că a înregistrat o creştere de 50% a numărului de clienţi care doresc cetăţenia cipriotă şi cu 30% a celor ce doresc cetăţenie greacă în acest trimestru, cu mai puţin de patru luni înainte ca titularii de paşapoarte din Marea Britanie să îşi piardă dreptul la liberă circulaţie în UE.

Henley & Partners a raportat, de asemenea, o creştere a cererilor de consiliere cu privire migraţia investitorilor în Malta, Portugalia, Austria şi mai multe insule din Caraibe, care oferă o gamă largă de drepturi de rezidenţă, călătorii fără vize în UE şi cetăţenie celor ce investesc în afaceri sau proprietăţi locale.

Cetăţenii anumitor state suverane din Caraibe, inclusiv St Lucia şi St Kitts şi Nevis, se bucură, de asemenea, de acces preferenţial în la UE, datorită legăturilor strânse cu membrii UE ca urmare a acordurilor comerciale şi diplomatice.

„Nu este vorba de turişti. Aceasta este comunitatea bogată din Marea Britanie, care are o nevoie constantă de a călători şi de a petrece un timp semnificativ în UE”, a declarat directorul Henley & Partners, Paddy Blewer.

Interesul pentru astfel de cetăţenia este în creştere, chiar dacă Comisia Europeană examinează posibile limitări pentru statele UE care vând paşapoarte şi vize străinilor bogaţi, din cauza îngrijorărilor privind grupurile de criminalitate organizată.

Rezidenţa cipriotă poate fi obţinută în două luni prin achiziţionarea unei proprietăţi de 300.000 euro, iar obţinerea cetăţeniei durează şase luni şi necesită o investiţie imobiliară de cel puţin 2 milioane de euro.

Henley & Partners a declarat că numărul clienţilor care doresc cetăţenie alternativă sau reşedinţă prin investiţii a crescut cu 40% în primul trimestru al anului 2020 faţă de T1 2019, înainte de a se aplatiza în perioada de restricţii COVID-19 din T2.

Dar interesul a crescut din nou de la 1 iulie, pe măsură ce sfârşitul fazei de tranziţie Brexit se apropie.

Compania spune că britanicii au fost din ce în ce mai atraşi de Caraibe, care au o investiţie minimă mai redusă şi un proces de aprobare mai rapid.

Cetăţenia în St Lucia, care oferă călătorii fără vize în 146 de ţări, poate fi obţinută în aproximativ patru luni pentru o investiţie minimă de 76.152 de lire sterline, arată datele furnizate de Astons.

Pentru mai puţin de 40.000 de lire sterline, investitorii pot obţine cetăţenia St. Kitts şi Nevis – şi călătoria fără vize în 156 de ţări – în aproximativ 60 de zile.

În schimb, Malta oferă cetăţenie în schimbul a aproximativ 1 milion de lire sterline în investiţii, dar procesul durează până la 14 luni.

Între timp, Portugalia procesează în mod obişnuit cererile de migraţie a investiţiilor în trei luni, dar acordă doar rezidenţă investitorilor şi călătorii fără viză în doar 26 de ţări.

Sven Giegold, membru al Parlamentului European din partidul verde al Germaniei, a declarat că acest tip de vânzare a cetăţeniei „reprezenta o ameninţare serioasă pentru securitatea UE şi lupta împotriva corupţiei” din bloc. „Paşapoartele şi vizele UE nu sunt o marfă. Banii nu trebuie să fie criteriul drepturilor de cetăţenie şi de şedere în UE ”, a spus el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/hepta-4060694.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/hepta-4060694-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Numărul antreprenorilor britanici care doresc să „cumpere” cetăţenia din ţările care oferă acces fără viză în Uniunea Europeană a crescut brusc, spun firmele de migraţie, pe măsură ce perspectivele unui acord comercial post-Brexit între Marea Britanie...