Mihai Daneş este un profesionist care si-a construit o reputaţie pe parcursul a peste 40 de ani de activitate, în 3 domenii distincte: cercetător, profesor universitar şi manager.

“Întreaga mea carieră am antrenat profesionişti în domeniul medical şi al cercetării, iar la Primărie voi aplica aceeaşi formulă eficientă: delegarea sarcinilor executive către specialişti în domeniile respective.

Pentru că o echipă funcţională se contruieşte în primul rând din profesionişti; de-a lungul activităţii mele de peste 20 de ani la conducerea Institutului Pasteur am demonstrat că pot forma oameni, motiva echipe şi conduce administraţia publică eficient şi eficace.

Sunt un candidat cu adevarat independent! Candidez prin propriile mele forţe şi resurse, fără obligaţii şi ”datorii” faţă de nimeni şi mi-am propus sa reprezint dorinţa fiecărui locuitor, părinte sau persoană care locuieşte sau munceşte în sectorul 6 pentru un mediu civilizat de dezvoltare personală şi profesională, unde nevoile şi dorinţele să fie ascultate şi respectate de Primar. “

Candidatul independent la Primăria sectorului 6, Mihai Daneş a postat azi un mesaj pe pagina sa de Facebook:

“În acestă campanie aţi văzut că un independent are puterea de a se lupta de la egal la egal cu partidele politice.

Aţi văzut cât de deranjaţi au fost contracandidaţii de activitatea mea, recurgând la atacuri pe bandă rulantă, atât din dreapta, prin vocea candidatului PNL, Ciprian Ciucu cât şi din stânga, din partea doamnei Firea.

În plus, după toate dezvăluirile apărute în această perioadă, după ce am văzut cum candidatul Ciucu şi-a angajat rudele în mai multe instituţii ale statului, pot spune că decizia mea de a candida şi de a-i reprezenta pe adevăraţii USR-işti a fost cea corectă.

Când am fondat USR, împreună cu Nicuşor Dan, am spus că vrem ” o altfel de politică”, fără nepotisme, fără privilegii, cu respectarea strictă a principiilor care au stat la baza formarea USR.

Candidatul Ciucu nu reprezintă acest deziderat. M-am bătut atâţia ani cu PSD-ul, am fost singurul care am făcut o opoziţie dură primarului Mutu şi consider că pot schimba administraţia Sectorului 6. Fără compromisuri, fără USL sau alte alianţe nefireşti, fără nicio deviere de la principiile noastre.

Vă aştept pe 27 septembrie la vot. Adevăraţii USR-işti nu se abat de la principii!
Adevăraţii USR-işti votează Daneş!”
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/w-mihai-danes.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/w-mihai-danes-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mihai Daneş este un profesionist care si-a construit o reputaţie pe parcursul a peste 40 de ani de activitate, în 3 domenii distincte: cercetător, profesor universitar şi manager. “Întreaga mea carieră am antrenat profesionişti...