Fondul suveran de investitţii al Rusiei va furniza 100 de milioane de doze din potenţialul său vaccin împotriva coronavirusului, Sputnik V, companiei farmaceutice indiane Dr Reddy’s, a declarat miercuri fondul, relatează Reuters.

 

Acordul pentru vaccinul Sputnik-V vine după ce Fondul Rus de Investiţii Directe (RDIF) a ajuns la un acord cu producătorii indieni pentru a produce 300 de milioane de doze în India, un important cumpărător de petrol şi arme ruseşti.

 

Mai exact, cele două părţi au convenit să coopereze în cadrul testelor clinice ale vaccinului rus, care se află în faza a treia, a informat RDIF într-un comunicat.

 

Rusia a anunţat că va furniza în străinătate puţin peste 200 de milioane de doze – jumătate în America Latină şi jumătate în India. RDIF a declarat că a primit solicitări în valoare totală de 1 miliard de doze.

 

Livrările către India, care are o populaţie de peste 1,3 miliarde de oameni, ar putea începe la sfârşitul anului 2020, a spus RDIF, adăugând că acest lucru va fi posibil în funcţie de rezultatele testelor şi de înregistrarea vaccinului de autoritatea de reglementare a medicamentelor din India.

 

Studiul de fază 3, care implică cel puţin 40.000 de persoane, sunt în curs de desfăşurare în Rusia. Rezultatele iniţiale sunt aşteptate în octombrie sau noiembrie, a declarat şeful RDIF, Kirill Dmitriev.

 

Dr. Reddy’s, una dintre companiile farmaceutice de top din India, va efectua studii clinice de fază 3 ale Sputnik-V în ţară, potrivit RDIF. Studiile ar putea începe de luna viitoare, iar rezultatele  ar putea fi urmate la scurt timp de aprobarea de reglementare internă a vaccinului pentru utilizarea în masă în India.

 

India a declarat săptămâna trecută că are în vedere acordarea unei autorizaţii de urgenţă pentru un vaccin împotriva coronavirusului, în special pentru persoanele în vârstă şi celor care lucrează în locuri cu risc ridicat de infectare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/sputnik.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/sputnik-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Fondul suveran de investitţii al Rusiei va furniza 100 de milioane de doze din potenţialul său vaccin împotriva coronavirusului, Sputnik V, companiei farmaceutice indiane Dr Reddy’s, a declarat miercuri fondul, relatează Reuters. ...