Michael R. Caputo secretarul adjunct pentru afaceri publice al Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane a acuzat Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor că susţin o „unitate de rezistenţă” menită să îl submineze pe preşedintele Trump.

Michael R. Caputo, care este înalt responsabil pentru comunicare în departamentul destinat combaterii COVID-19, a fost acuzat anterior că vrea să manipuleze rezultatele din buletinele săptămânale privind infectările cu coronavirus pentru ca acestea să se potrivească cu mesajele transmise de Donald Trump. Zilele trecute, Politico, The New York Times, dar şi alte publicaţii au scris despre modul în care Caputo şi un alt asistent din administraţie au încercat să întârzie sau chiar să nu publice buletinele de sănătate publică privind COVID-19, pentru a oferi o imagine mai bună a administraţiei Trump.

El a sugerat chiar că ar fi în pericol: „Dacă deţineţi arme, cumpăraţi muniţie, doamnelor şi domnilor, pentru că va fi greu de obţinut”, aspus acesta.

Totodată, el a „avertizat naţiunea” că există echipe care sunt antrenate şi instruite în toată ţara pentru a susţine o revoltă armată în cazul în care Donald Trump câştigă alegerile. Caputo a afirmat şi că cercetătorii şi experţii nu vor binele cetăţenilor americani, că se comportă „ca nişte sfinţi”, dar că s-au angajat în „practicarea unei ştiinţe putrede”.„Există oameni de ştiinţă care lucrează pentru acest guvern şi nu doresc ca America să se vindece până ce nu va fi Joe Biden preşedinte”, a mai declarat Michael Caputo.

Michael Caputo a afirmat că este asediat de presă şi că situaţia actuală i-a afectat şi sănătatea mintală. A mai spus că numărul tot mai mare de decese de Covid-19 îl afectează. „Dvs. nu vă treziţi în fiecare dimineaţă ca să vorbiţi despre americani morţi”. Statele Unite au pierdut peste 194.200 de oameni în timpul pandemiei de coronavirus.

Declaraţiile au fost făcute într-o sesiune video găzduită de acesta pe pagina sa de Facebook. New York Times notează că, într-o anumită măsură, declaraţiile lui Caputo au fost pur şi simplu o versiune „amplificată” a remarcilor făcute chiar de Donald Trump.Atât preşedintele, cât şi secretarul adjunct au catalogat oamenii de ştiinţă şi oficialii din domeniul Sănătăţii drept neloiali, au sugerat că alegerile vor fi manipulate şi au insinuat că grupurile de stânga complotează în secret ca să incite la violenţă în Statele Unite.

Caputo are 5.000 de prieteni pe Facebook iar videoclipul său a fost vizionat de peste 850 de ori. Acum şi-a închis contul.În general mesajul său a fost profund sinistru.  El a susţinut, fără vreun temei, şi că uciderea unui susţinător al lui Trump în Portland în luna august, într-o confruntare cu extremiştii de stânga, a fost o strategie pentru a stârni şi mai multă violenţă. „Vă amintiţi de susţinătorul lui Trump care a fost împuşcat şi ucis? Acela a fost un exerciţiu”, a afirmat Caputo.

„Înţelegeţi că va trebui să mă omoare şi din păcate cred că acolo se va ajunge”, a adăugat Caputo.

Luni, Caputo a declarat pentru cotidianul The Times: „De când am intrat în administraţie eu şi familia mea am fost ameninţaţi şi hărţuiţi continuu de persoane care au fost ulterior urmărite penal”.

Intervenţia lui Caputo de pe Facebook, care a durat de 26 de minute, în care sunt vizaţi oamenii de ştiinţă, mass-media şi democraţii, este văzută de New York Times drept un alt exemplu de atitudine a unui înalt oficial al administraţiei care provoacă nelinişte în rândul publicului cu privire la alegeri şi propagă teorii conspiraţioniste cu privire la statul profund.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0557687709.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0557687709-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Michael R. Caputo secretarul adjunct pentru afaceri publice al Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane a acuzat Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor că susţin o „unitate de rezistenţă” menită să îl submineze pe preşedintele Trump....