Un criminal care a evadat dintr-o închisoare italiană pentru a şaptea oară la începutul acestei luni a fost găsit, a precizat poliţia, notează BBC.

 

Acesta a fost urmărit până la o fermă din apropierea oraşului Sassari, unde era ascuns într-un ţarc de oi

 

Giuseppe Mastini, poreclit „Johnny ţiganul,” a fost eliberat temporar dintr-o închisoare de maximă siguranţă din Sardinia când a dispărut, pe data de 6 septembrie.

 

Mastini, care a fugit pentru prima dată din închisoare în 1987, ar fi comis prima sa crimă la vârsta de 11 ani.

 

După evadarea sa din 1987, a petrecut doi ani ascunzându-se, timp în care a ucis un ofiţer de poliţie, a răpit o tânără şi a comis zeci de spargeri.

 

Echipe de poliţie din Sassari, Cagliari şi Roma au participat marţi la capturarea sa.

 

Mastini, care îşi vopsise părul blond în încercarea de a-şi ascunde identitatea, ar fi spus poliţiştilor că ”a fugit din dragoste”, dar nu a dat alte explicaţii.

 

El nu era înarmat şi nu a opus rezistenţă, fiind dus din nou în arest, a spus poliţia.

 

Proprietarul fermei, fierarul Lorenzo Panei, în vârstă de 51 de ani, a fost si el arestat, fiind acuzat că a adăpostit un fugar.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/italian.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/italian-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un criminal care a evadat dintr-o închisoare italiană pentru a şaptea oară la începutul acestei luni a fost găsit, a precizat poliţia, notează BBC.   Acesta a fost urmărit până la...