De mai bine de doi ani, de când cuplul Kovesi-Coldea s-a destrămat, au dispărut subit şi marii corupţi din România. O fi doar simplă coincidenţă?

Să recapitulăm. Prima lovitură. În ianuarie 2017 generalul Florian Coldea, perceput drept omul de casă al preşedintelui Băsescu, a demisionat de la SRI. I s-au reproşat legăturile strânse, neprincipiale, cu fugarul Sebastian Ghiţă (culmea, acelaşi Ghiţă care pretinde că s-a tras de şireturi cu Kovesi). Apoi preşedintele Iohannis l-a trecut în rezervă, la propunerea lui Eduard Hellvig.

A doua lovitură. În iulie 2018 eroina luptei anticorupţie avea să fie demisă de la şefia DNA de preşedintele Iohannis, prin intermediul purtătorului de cuvânt. După şase ani de justiţie televizată cu cătuşele la vedere, cu zeci de politicieni importanţi trimişi în spatele gratiilor (în ciuda unor acuzaţii de abuz de putere), Kovesi făcea un salt important în carieră, până la Parchetul european.  

A treia lovitură. Chiar şi fără cuplul Kovesi-Coldea în calitate de principal motor angrenat în decapitarea marilor corupţi (de altfel aleşi pe criterii subiective), Justiţia încă funcţiona. La turaţie redusă, ce-i drept. Însă totul s-a năruit în ianuarie 2019, când protocoalele SRI-DNA au fost declarate neconstituţionale. Lupta anticorupţie s-a blegit dintr-odată mai rău ca după un duş rece ca gheaţa. Cea de-a treia lovitură s-a dovedit a fi fatală.

Însă lupta anticorupţie a rămas cu totul fără obiect din noiembrie 2019, odată cu plecarea Vioricăi Dăncilă şi instalarea la cârma ţării a ”guvernului meu”, condus de liberalul Ludovic Orban. Dintr-odată marile dosare de corupţie au dispărut. Pentru cineva căzut din lună ar părea că peste noapte norocul i-a lovit pe români şi în sfârşit avem în fruntea ţării nişte politicieni curaţi la lacrima. Avem primari şi preşedinţi de consilii judeţene în afara oricăror suspiciuni. Avem baroni locali cinstiţi, care trăiesc de azi pe mâine, dintr-o amărâtă leafă de bugetar.

Să ne amintim că în perioada 2013-2018, când străzile erau pline de activişti #rezist, cuplul de forţă Kovesi-Coldea a lovit în mod special în două direcţii: PSD şi fostul PDL. Mitrea, Năstase, Mazăre, Videanu, Nica, Şova, Dragnea, Udrea, Fenechiu, Severin, Iacob-Ridzi, Vâlcov, David, Chiuariu sau Pinalti sunt doar câţiva dintre politicienii de rang înalt decapitaţi de ghilotina SRI-DNA. În aceeaşi perioadă DNA a trimis în judecată 68 demnitari, 37 fiind condamnaţi definitiv: 9 miniştri şi foşti miniştri, 21 de deputaţi, 6 senatori şi un membru al Parlamentului European. După cum se observă şi din scurta enumerare, liberalii sunt în evidentă minoritate.

La prima vedere ai zice că PNL reprezintă etalonul de cinste şi corectitudine în mandatele lui Klaus Iohannis. Iar asta în special după ce Coldea s-a pensionat, Kovesi a fost trasă pe linie moartă, protocoalele au dispărut, iar la cârma parchetelor şi serviciilor au apărut oameni noi. Oamenii ”noştri”. 
S-au scurs şase luni din pandemie, s-au făcut nenumărate licitaţii pe repede-nainte, cu achiziţii extrem de dubioase, la preţuri sfidător de mari, iar DNA continuă să doarmă. Sau dimpotrivă, procurorii lucrează pe brânci şi constată că politicienii aflaţi la putere sunt, ca de obicei în ultimii doi ani, exemple de virtute şi comportament ireproşabil.

Pusă la colţ, actuala conducere a DNA se laudă, în mod hilar, cu hărţuirea Opoziţiei în cele şase luni de pandemie. Prim-procurorul Crin Bologa a subliniat la capitolul realizări trimiterea în judecată a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, pentru luare de mită, amintind în plus rechizitoriile a patru parlamentari PSD. Dosarul medicului Mircea Beuran (la rându-i ex-ministru PSD al Sănătăţii), acuzat că a luat 10.000 de euro mită, închide cercul marilor corupţi din rândurile Opoziţiei. Cât despre Putere, numai de bine! Politicienii aflaţi la cârma ţării sunt nişte adevăraţi sfinţi. Cinste lor!

Să ne-nţelegem: traseismul din ultima perioadă, cu deputaţi, senatori, primari şi funcţionari publici trecuţi brusc de la PSD la PNL are drept raţiune şi altceva în afară de păstrarea puterii şi a avantajelor materiale ce derivă intrinsec. Are drept raţiune, mai presus de orice, încercarea de a obţine protecţie în raport cu organele de Justiţie. Semnalul de la centru a fost dat încă din 2018: cine este de ”partea binelui” – a se citi regimul Iohannis – beneficiază inclusiv de imunitate în faţa legii. Cazul administraţiei locale de la Iaşi reprezintă un foarte bun şi sugestiv exemplu, dar nici pe departe singular. 

În teritoriu, procurorii DNA par a fi făcut o frăţie de sânge cu baronii locali. Mai degrabă şi-ar da demisia din magistratură sau ar ieşi la pensie anticipat decât să-i deranjeze cu vreo mică întrebare. Este de notorietate cazul celor şase magistraţi de la DNA Iaşi, plătiţi cu câte 3.000 de euro pe lună, care în 2019 au reuşit performanţa de a finaliza doar 6 (şase) rechizitorii, toate cu protagonişti necunoscuţi, din afara sferii politicului şi cu atât mai puţin a Puterii. Mai mult, respectivii procurori au dat în judecată Ministerul Public, fără pic de jenă, pentru mărirea drepturilor salariale.

În concluzie, sub preşedinţia lui Iohannis lupta anticorupţie a mers şnur, aproape fără sincope, până când PNL a ajuns la Putere. După ce Ludovic Orban s-a instalat la Palatul Victoria, iar DNA şi SRI au scăpat de cei doi ”nebuni” greu de controlat, România a intrat în zodia fericirii.

Acum guvernanţii sunt fără de pată. Parlamentarii PNL, la fel. Primarii, şefii de CJ şi toţi cei luaţi sub aripa protectoare a Puterii prin transfer în interes de serviciu se vor bucura în continuare de privilegiul de a servi patria (şi bugetele de campanie) în ritmul pasului de defilare al preşedintelui Klaus Iohannis. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/hellvig-iohannis-e8r06bt3id-678x381.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/hellvig-iohannis-e8r06bt3id-678x381-300x300.jpgrootstireaUncategorised
De mai bine de doi ani, de când cuplul Kovesi-Coldea s-a destrămat, au dispărut subit şi marii corupţi din România. O fi doar simplă coincidenţă? Să recapitulăm. Prima lovitură. În ianuarie 2017 generalul Florian...