Activitatea lui Lucreţiu Pătrăşcanu din 1945-1947, ca ministru al justiţiei nu justifica etichetarea sa drept “duşman al partidului” şi arestarea sa. Dar el n-a fost nici un “Saint Just” al cauzei, comunistul fără pată, bun patriot, aşa cum i-a fost acreditată imaginea, odată cu reabilitarea post-mortem dispusă de Nicolae Ceauşescu, într-o Plenară specială a PCR, în aprilie 1968. Nici una, nici alta. A fost cu siguranţă însă o victimă a sistemului de justiţie de clasă, discreţionară şi brutală, pe care el însuşi o crease şi care nu s-a purtat deloc cu mănuşi cu el. Ordonată la Moscova, arestarea lui s-a făcut prompt la Bucureşti, dar execuţia lui sumară şase ani mai tîrziu la Bucureşti, după moartea lui Stalin, a fost un act de răzbunare al lui Dej, adus la îndeplinire de Securitate.

”Pătrăşcanu era foarte dărîmat şi plîngea tot timpul”

Căzut în dizgraţia Moscovei, unde nu avea prieteni pe cîţi duşmani avea la Bucureşti în frunte cu Dej, , Lucreţiu Pătrăşcanu era ”ţapul ispăşitor” perfect, de oferit pe tavă pentru a potoli obsesiile lui Stalin. Trebuiau găsiţi neapărat ”titoişti” şi în România, şi l-au găsit imediat pe el. Mai întîi, după arestul la domiciliu care le-a fost impus în aprilie 1948, Lucreţiu şi Elena Pătrăşcanu au făcut obiectul anchetei unei comisii de partid, compusă din Teohari Georgescu, Alexandru Drăghici şi Iosif Rangheţ. Starea de spirit a celor doi era, în acele împrejurări, deplorabilă. După două decenii, în 23 octombrie 1967, unul dintre membrii comisiei de partid, Teohari Georgescu, relata: “Am fost la Pătrăşcanu. Printre altele, i-am spus: Măi Andrei, ce e cu tine? Ajută partidul să lămurească chestia asta. Era foarte dărîmat şi plîngea tot timpul. De ce nu vrei să fii sincer? Şi el mi-a spus că are o groază de SSI, de Petea Goncearuc, care era sadic din fire şi îi era frică să nu ajungă pe mîna lui”. Goncearuc, vechi agent al NKVD/MGB, conducea secţia a II-a de Contraspionaj din SSI. “Ca ministru de justiţie, Pătrăşcanu îl cunoscuse, precum cunoştea şi lucrurile pe care le-am cunoscut şi eu mai tîrziu: nu ştiu din iniţiativa cui, Serviciul secret şi-a organizat nişte camere de tortură”, arăta Georgescu, explicînd frica lui Pătrăşcanu de SSI. Într-o stare similară era şi Elena Pătrăşcanu: “Şi ea era tot aşa de fiartă. I-am spus că e bine să-l ajute şi pe Pătrăşcanu, şi pe noi. Ea a spus că nu mai ajută pe nimeni şi că sîntem morţi”.

Pătrăşcanu a negat în faţa comisiei de partid acuzaţiile aduse privind “acţiunile sale antipartinice” şi încercarea de a fugi peste hotare. Cu toate acestea, pe 24 august 1948 pe numele lui a fost emis un mandat de arestare oficial, semnat de procurorul Rudolf Rossman, care constata “indicii grave privind activitatea de agent al Siguranţei şi al serviciului de spionaj britanic, în scopul subminării din interior a partidului comunist”. Rossman cerea arestarea şi depunerea lui Pătrăşcanu la Jilava, dar acesta a fost însă mutat împreună cu soţia, sub pază severă, la o altă vilă a SSI-ului, de la Snagov.

Poliţia secretă sovietică dictează politica la Bucureşti

Arestarea lui Pătrăşcanu s-a datorat mai puţin intrigilor lui Dej, care deşi îl ura, n-ar fi putut să-şi asume singur o asemenea măsură, cît mai ales Moscovei: fostul ministru de justiţie din România fusese identificat ca potenţial defector de la “linia” stalinistă şi prevedea o posibilă aderare a lui la ideile comunismului naţional de tip titoist. Celebrul său discurs de la Cluj, care adusese “un suflu de încurajare, Pătrăşcanu susţinînd cu curaj şi în cadrele comunismului o problematică a statului român”, cum spunea un ziarist american aflat la Bucureşti, a fost extrem de negativ receptat de tovarăşii din partid şi nu putea scăpa atenţiei agenţilor secreţi sovietici. În iarna anului 1947, Pintilie Gheorghe îi raporta la Moscova lui Piotr Fedotov, noul şef al serviciului de spionaj sovietic, că Pătrăşcanu sabotează “marşul României spre comunism”, prefigurîndu-i astfel debarcarea din funcţiile de partid şi de stat în 22 februarie 1948. La raport, Pantiuşa anexa şi declaraţii ale unor martori oculari în legătură cu discurul lui Pătrăşcanu de la Cluj. Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “Într-o scrisoare operativă, Fedotov a confirmat că şi un număr de ofiţeri de spionaj care lucrau acoperiţi în Comisia Sovietică pentru Reparaţii de război îl auziseră pe Pătrăşcanu exprimînd vederi antisovietice” şi recomanda cercetarea trecutului său şi urmărirea pas cu pas a liderului comunist.

Este greu de crezut că vederile lui Pătrăşcanu au fost într-adevăr făţiş “antisovietice”; în orice caz, probabil ca urmare a acestui episod, noul responsabil al agenturii NKVD/MGB din România (generalul Fedicikin îşi încheiase misiunea la Bucureşti), un anume Şutov, plasat sub acoperirea de consilier al Ambasadei Sovietice, s-a prezentat la Gheorghiu Dej, vorbindu-i secretarului partidului comunist pe un ton oficial şi cazon pe care acesta şi-l mai amintea în 1961: “Tovarăşe Dej, ştiţi că eu sînt ofiţer de informaţii al Uniunii Sovietice şi am împuternicirea forurilor mele să vă rog să ne ajutaţi să cunoaştem situaţia unora din membrii Comitetului Central şi din conducerea partidului, despre care instanţele mele nu cunosc prea multe lucruri”.

Accesul direct al ofiţerului reţelei NKVD/MGB din România la dosarele de cadre ale conducerii PMR spune multe; dincolo de acest control, pe care Dej nu a avut curaj să-l refuze, este mai mult decît posibil ca unele din rapoartele trimise apoi la Moscova de agentura sovietică să pregătească acuzaţiile în “cazul Pătrăşcanu”. Dealtfel, în toamna anului 1949 soarta acestuia a fost pecetluită. În octombrie 1949, Lucreţiu Pătrăşcanu a intrat în stare propriu-zisă de arest, într-o celulă a SSI-ului, din ordinul personal al lui Dej: la 16 septembrie începuse la Budapesta procesul fostului ministru de interne Laszlo Rajk, în cursul căruia unul din acuzaţi, Lazar Brankov, incriminat ca şef al rezidenţei serviciilor secrete iugoslave din Ungaria, a afirmat între altele că “Pătrăşcanu urma să ducă la îndeplinire planurile lui Tito în România”.

Ca urmare, în a doua jumătate a lunii noiembrie, la consfătuirea Cominformului, Dej era autorizat de sovietici să treacă la un atac frontal împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu, implicîndu-l alături de Rajk şi Traicio Kostov în “conspiraţia titoistă”. Raportul lui Dej a fost publicat chiar în Pravda din 4 decembrie 1949: “Faptele date la iveală la procesul de la Budapesta, în Republica Populară Bulgaria, în Republica Populară Română şi în celelalte ţări de democraţie populară au dovedit pe deplin că Tito, Pătrăşcanu şi cei care împărtăşesc ideile lor sînt agenţi ai serviciilor de spionaj imperialiste anglo-americane. Aceşti spioni şi trădători odioşi au ajutat încă în cursul celui de-al doilea război mondial pe imperialiştii anglo-americani să pregătească punctele de sprijin pentru realizarea planului de dominaţie mondială”. A fost semnalul pentru constituirea ”lotului Pătrăşcanu”. Pentru că o conspiraţie nu poate fi pusă la cale de unul singur…

”Spionii” din ”lotul Pătrăşcanu”, rodul nebuniei lui Stalin şi răzbunării lui Dej

Răspunsul autorităţilor de la Bucureşti la presiunile sovietice pentru instrumentarea unui proces de tip stalinist, care să reprime prin puterea exemplului orice tentativă de raliere la idei naţional-comuniste inspirate de experienţa iugoslavă nu s-a lăsat aşteptat. Atacurile la adresa lui Pătrăşcanu au fost reluate cu o şi mai mare vehemenţă. Teohari Georgescu, care, ca ministru de interne răspundea practic de anchetă, dăduse deja în 1949 verdictul implicării lui în conspiraţia internaţională din sînul mişcării comuniste: “procesul lui Rajk a arătat că agentura imperialistă căuta să distrugă şi în ţările de democraţie populară avangarda proletariatului, încercînd să o submineze dinăuntru, iar pe conducătorii ei să îi sugrume. La noi în ţară, ei s-au orientat înspre trădătorul cauzei proletariatului, naţionalistul burghez Pătrăşcanu, cu care sperau să-şi îndeplinească scopurile lor murdare”.                 

Declaraţia a marcat practic începutul anchetelor “lotului Pătrăşcanu”. Scenariul stalinist era evident: probele incriminatorii pentru “activitatea antistatală şi antipartinică” a arestaţilor urmau să fie administrate după ce a avut loc condamnarea oficială a lor în documentele de partid, care constituiau dealtfel singura bază a anchetei, studiul lor temeinic fiind obligatoriu pentru ofiţerii anchetatori Securităţii. Aceasta era o practică curentă a sistemului juridic, care aplica “dreptatea de clasă” la a cărui fundamentare lucrase tocmai Pătrăşcanu, pentru a-i cădea în cele din urmă victimă. Între timp, fuseseră arestaţi prietenii şi cunoscuţii săi şi ai soţiei: Belu Zilber, Lena Constante, Hary Brauner, Nicolae Betea, Anton Raţiu, alături de care au fost închişi Remus Kofler, Jak Berman, Emil Calmanovici, ultimul, un arhitect bogat şi idealist, care-şi donase aproape întreaga avere partidului comunist în timpul războiului. Cei trei, care lucraseră la Secţia financiară a partidului, au avut pînă în august 1944 relaţii inclusiv cu agenţi ai serviciilor de informaţii occidentale, pe atunci aliaţi, cu autorizarea partidului. Acum, aceste relaţii, care au prefigurat şi pregătit actul de la 23 august 1944, urmau să fie pandantul acuzării lui Lucreţiu Pătrăşcanu de spionaj şi aveau, în final, să-i aducă moartea. La capătul unei înscenări judiciare, el a fost împuşcat în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, în propria celulă de la Jilava de un ofiţer anchetator al Securităţii, Iosif Moldoveanu, care s-a sinucis la rîndul lui în 1967, lăsînd o scrisoare către conducerea partidului, în care-şi exprima regretul pentru fapta sa. Mulţi au presupus că şi această sinucidere a fost o înscenare, pentru ca anchetele ordonate de Ceauşescu pentru ”reabilitarea” lui Pătrăşcanu să nu ajungă prea departe în ”măruntaiele” Securităţii (va urma).

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/patrascanu-john-phillips-time-life-pictures-getty-images.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/patrascanu-john-phillips-time-life-pictures-getty-images-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Activitatea lui Lucreţiu Pătrăşcanu din 1945-1947, ca ministru al justiţiei nu justifica etichetarea sa drept “duşman al partidului” şi arestarea sa. Dar el n-a fost nici un “Saint Just” al cauzei, comunistul fără pată, bun patriot,...