Nu avizele epidemiologice sunt cheia care ajută stoparea focarelor de  coronavirus în şcoli, ci un triaj epidemiologic făcut riguros de medicul sau asistentul din şcoală.

Ţi-o spune medicul de familie Gindrovel Dumitra. Din momentul în care a obţinut avizul şi până când ajunge la şcoală, copilul poate deveni simptomatic, iar hârtia nu rezolvă practic mare lucru.

Părinţii au un rol esenţial, spune specialistul, acela de a nu duce copilul la şcoală în cazul în care are simptome respiratorii sau digestive. În fiecare dimineaţă, profesorii trebuie să observe copiii şi să-i întrebe despre aceste simptome. Foarte important, spune medicul, este ca în fiecare şcoală  să existe cel puţin un medic sau asistent de medicină şcolară care să coordoneze triajul.

„Avizul epidemiologic eliberat anterior certifică faptul că la momentul respectiv un copil nu deţine o  boală infecto-contagioasă, nu certifică faptul că la momentul intrării în clasă acel copil nu are o boală infecto contagioasă

Simptomele pot să apară de pe o zi pe alta, ele nu pot fi împiedicate de o hârtie pe care o ia de la medicul de familie”, ne-a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie.

Medicul Adrian Marinesu spune însă că avizul epidemiologic este o măsură în plus de siguranţă, dar recunoaşte şi el că starea copilului se poate schimba rapid. 

„Ştim bine că ne testăm astăzi, testul e negativ  şi putem să ne infectăm după 3 ore după ce am făcut testul, deci nu există siguranţă sută la sută, dar sunt lucruri pe care le facem în ideea de a găsi o variantă safe, sau mediul reprezentat de şcoală să fie unul safe”, dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş din Capitală

Avizele epidemiologice vor fi totuşi necesare la începutul anului şcolar, pentru copiii cu boli cronice şi pentru cei care se află la începutul unui nou ciclu de învăţământ: clasa 0, clasa a V-a  şi clasa a IX-a.  Ministrul Sănătăţii prelungeşte acest termen de depunere a avizelor astfel încât toţi părinţii să aibă timp să ducă actul la şcoală. 

Trebuie să ştii că, spre deosebire de avizul epidemiologic, adeverinţa medicală pentru înscrierea în colectivitate, necesară doar la înscrierea într-un ciclu nou de învăţământ se eliberează la data când copilul este programat la un examen medical de bilanţ, tocmai pentru a nu aglomera cabinetele. Deci o poţi depune şi  mai târziu faţă de momentul începerii anului şcolar.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0529174901.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0529174901-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nu avizele epidemiologice sunt cheia care ajută stoparea focarelor de  coronavirus în şcoli, ci un triaj epidemiologic făcut riguros de medicul sau asistentul din şcoală. Ţi-o spune medicul de familie Gindrovel Dumitra. Din momentul...