WWF solicită acţiuni urgente pentru a inversa tendinţa de pierdere a biodiversităţii până în 2030, punând capăt distrugerii habitatelor naturale şi îmbunătăţind sistemul alimentar. Potrivit raportului, populaţiile globale de mamifere, păsări, amfibieni, reptile şi peşti au suferit, în medie, un declin de două treimi, în mai puţin de jumătate de secol, din cauza aceloraşi factori care au contribuit la apariţia bolilor zoonotice, cum e COVID-19..

Indicele Planeta Vie, furnizat de Societatea Zoologică din Londra, arată că aceiaşi factori despre care se crede că măresc vulnerabilitatea planetei la pandemii sunt şi unii dintre factorii determinanţi din spatele scăderii medii de 68% a populaţiilor globale de specii de vertebrate între 1970 şi 2016.

„Raportul Planeta Vie 2020 subliniază modul în care distrugerea accelerată a naturii de către oameni are efecte catastrofale nu numai asupra populaţiilor sălbatice, ci şi asupra sănătăţii umane şi a tuturor aspectelor vieţii noastre”, a declarat Marco Lambertini, director general, WWF International.

Raportul Planeta Vie 2020 apare la fiecare doi ani, începând cu 1998, şi prezintă o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra planetei, urmărind tendinţele abundenţei globale a faunei sălbatice. Raportul include contribuţiile a peste 125 de experţi din întreaga lume. Raportul a urmărit aproape 21.000 de populaţii a peste 4.000 de specii de vertebrate între 1970 şi 2016.

Printre speciile pe cale de dispariţie incluse în raport se numără gorila de câmpie de vest, specie care a înregistrat un declin estimativ de 87% între 1994 şi 2015, în Parcul Naţional Kahuzi-Biega, Republica Democrată Congo, în principal din cauza vânătorii ilegale.

Un alt exemplu şi mai dramatic este cazul papagalului gri african: în sud-vestul Ghana, populaţia a scăzut cu până la 99% între 1992 şi 2014 din cauza capcanelor folosite pentru comerţul cu păsări sălbatice şi din cauza pierderii habitatului.

Studiul mai arată că populaţiile de animale sălbatice de apă dulce au suferit un declin de 84% – cel mai puternic declin mediu al populaţiei din orice biom, echivalent cu 4% pe an, din 1970. Un exemplu este populaţia reproducătoare a sturionului chinez din râul Yangtze din China, care a scăzut cu 97% între 1982 şi 2015 din cauza barajelor apărute pe căile sale de migraţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0557192674.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0557192674-300x300.jpgrootstireaUncategorised
WWF solicită acţiuni urgente pentru a inversa tendinţa de pierdere a biodiversităţii până în 2030, punând capăt distrugerii habitatelor naturale şi îmbunătăţind sistemul alimentar. Potrivit raportului, populaţiile globale de mamifere, păsări, amfibieni, reptile şi peşti au...