Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, la conferinţa de presă de miercuri, preşedintele Iohannis nu a putut să răspundă neliniştilor opiniilor publice privind începerea anului şcolar în condiţii de pandemie, reuşind, spre amuzamentul multora, să  înşire panseuri de tip Gâgă. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Pe 14 septembrie 2020, anul şcolar începe în condiţii nemaiîntîlnite pînă acum, create de desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică în timp ce sînt respectate norme drastice de protecţie sanitară.

An de an, din decembrie 1989, deschiderea noului an şcolar s-a făcut în condiţiile unui sistem de învăţămînt cu mari probleme în plan material şi spiritual. Condiţii sanitare precare în multe şcoli, criza de cadre didactice calificate, săli de clasă strîmte şi prost luminate, neracordare la Internet, manuale şcolare care n-au ajuns pe bănci. Deşi în perioada de pregătire a deschiderii noului an şcolar, autorităţile locale, mai ales, s-au străduit să rezolve problemele apelînd deseori la tradiţionala cîrpire românească, totuşi în fiecare an deschiderea şcolii s-a făcut în multe locuri în condiţii improprii.

Anul acesta, problemelor deja tradiţionale născute din asigurarea condiţiilor pentru un învăţămînt cît de cît normal li s-au adăugat cele ivite din desfăşurarea cursurilor în condiţiile dramatice ale Pandemiei. Deschiderea noului an şcolar cu prezenţa fizică în ciuda revenirii spectaculoase a Pandemiei în ţara noastră a stîrnit nelinişti, îngrijorări chiar spaime în rîndurile elevilor, cadrelor didactice, părinţilor, a opiniei publice. Multe dintre nelinişti îşi au cauza în spectacolul bîlbelor, contradicţiilor, neputinţelor, aiurelilor birocratice, oferit de Guvern, de Ministerul Educaţiei condus de Monica Anisie.

Mai sînt cîteva zile pînă la 14 septembrie 2020.

Părinţii, elevii, cadrele didactice ştiu deja ca sigure cîteva lucruri. Tabletele promise pentru copiii din familiile defavorizate nu vor ajunge la şcoli pînă pe 14 septembrie 2020. Acolo unde învăţămîntul va fi hibrid, multe şcoli nu vor funcţiona, deoarece nu sînt conectate la Internet. Personalul auxiliar, cel care trebuie să asigure dezinfecţia, e în număr insuficient. Medicii de familie semnalează că obligativitatea adeverinţei pentru ca elevul să fie lăsat acasă va duce la supraaglomerarea cabinetelor şi prin asta la creşterea infectărilor.

Se înţelege în aceste condiţii de ce conferinţa de presă anunţată de Klaus Iohannis pentru miercuri, 9 septembrie 2020, a fost aşteptată cu nerăbdare de toţi românii. Cu excepţia ziaristei de la Realitatea Plus care, ca de obicei, în loc de întrebare, a ţinut un pamflet anti-PSD, făcîndu-l pe Klaus Iohannis să se bucure şi să dea din coadă, toţi jurnaliştii prezenţi au pus întrebări în numele opiniei publice, au ridicat problemele cu care se confruntă şcolile în perspectiva lui 14 septembrie 2020. În alte condiţii, poate că întrebările gudurătoare de tipul celei formulate de fătuca de la Realitatea Plus ar fi fost mai multe. Acum însă, chiar şi jurnaliştii amabili cu Puterea nu şi-au putut permite să pună întrebări dulcege, întrebări prin care proprietarii penali ai trusturilor de presă încearcă să-i trimită bezele lui Klaus Iohannis. Toţi au pus întrebări simţind în ceafă presiunea extraordinară a opiniei publice. Dacă nu ţii cont de această presiune, te descalifici pe veci ca jurnalist. Întrebările jurnaliştilor, problemele ridicate de aceştia, ivite toate din semnalele primite de presă din întreaga ţară, au stat sub semnul credinţei că preşedintele, luînd cunoştinţă de realităţi care poate i se ascunde de către Guvern, de către consilieri, va intervenit critic faţă de Guvern, va cere rezolvarea problemelor, va oferi soluţii.

O credinţă care s-a dovedit o iluzie.

A fost o oră aproape de zădărnicie pustiitoare.

Preşedintele a venit la conferinţa de presă cu scopul vădit de a lăuda Guvernul pentru felul magistral în care a pregătit deschiderea anului şcolar în condiţii de Pandemie.

Noul an şcolar se va deschide luni, 14 septembrie 2020. Abia marţi, 15 septembrie 2020 sau cel tîrziu miercuri, 16 septembrie 2020, se va şti dacă anul şcolar s-a deschis fără nici o problemă. Nu ştim dacă deschiderea va fi pentru Guvern un succes sau un dezastru. Vom şti, repet, abia după ce se va deschide. Dacă reuniunea cu ziariştii ar fi avut loc miercuri, 16 septembrie 2020, după ce deschiderea anului şcolar ar fi fost un succes, lauda adusă Guvernului pentru felul strălucit în care a pregătit deschiderea ar mai fi fost cît de cît acceptabilă. Deşi, dată fiind condiţia preşedintelui de arbitru şi nu de chibiţ electoral al Guvernului, chiar şi laudele aduse unui lucru firesc – pregătirea bună a deschiderii – sună ca dracu în campania electorală şi un preşedinte cît de cît conştient de postura sa le-ar evita.

Dar să vii pe 9 septembrie 2020, cu cinci zile înainte de deschiderea noului an şcolar şi să spui că totul e bine, că nu mai e nici o problemă, afară de cîteva excepţii, să lauzi guvernul pentru excelenta pregătire a deschiderii e deja o gravă atingere adusă interesului naţional.

Funcţia de preşedinte al României a fost prevăzută de Constituţie ca fiind deasupra realităţilor politice interne tocmai pentru a-i asigura autoritatea morală ieşită din comun.

O autoritate morală impusă de interesul naţional de a avea, în momente de cumpănă pentru ţară, un Conducător care să intervină cu întreaga autoritate a funcţiei sale.

Conferinţa de presă din 9 septembrie 2020 a fost un nou moment în procesul antinaţional de compromitere a funcţiei de preşedinte de către Klaus Iohannis.

Ca şi la conferinţele anterioare preşedintele n-a avut alt scop decît de a face publicitate electorală unui partid, PNL.

Cu acest prilej Klaus Iohannis a încălcat din nou Constituţia. În plină campanie electorală a indicat Sistemului instituţiilor de forţe dorinţa sa ca un partid PNL să obţină un record istoric şi a atacat direct, fără menajamente, principalul concurent al PNL la cele două rînduri de alegeri: PSD.

Acesta e doar unul dintre aspectele compromiterii iremediabile a funcţiei de preşedinte.

Celălalt, mult mai grav, trimite la felul hazliu în care a făcut publicitate electorală Guvernului Klaus Iohannis.

Toţi cei care am activat în presă în ultimii ani ai lui Nicolae Ceauşescu ştim că nimic nu era mai riscant decît să te apuci să înfrumuseţezi dezastrul social – economic al politicii lui Nicolae
Ceauşescu. Rahatul – se spunea în redacţii – e rahat, şi dacă încerci să-l prezinţi drept tort rişti să te faci tu de rahat. Şi acest risc provenea nu numai din faptul că falsificai o realitate evidentă, trăită de toţi cititorii, dar şi din comicul involuntar la care te obliga lauda a ceea ce era de criticat şi nu de lăudat.

 Devenit de mult purtător de cuvînt al Guvernului, Klaus Iohannis s-a văzut obligat, în conferinţa de presă de miercuri, 9 septembrie 2020, să prezinte rahatul drept tort. Au rezultat o serie de afirmaţii de tip panseurile lui Gîgă la care s-a rîs în hohote şi sînt sigur se va rîde ani întregi de acum încolo. Ionuţ Cristache, al cărui umor m-a făcut să-i propun realizarea pe cristoiuTv a unui dialog întitulat Cristache şi Cristoiu, mi-a trimis cîteva perle desprinse din răspunsurile lui Klaus Iohannis la întrebările incomode ale presei:

Pe cristoiublog.ro Cora Muntean a reprodus şi alte perle ale gîndirii prezidenţiale care justifică Guvernul:

.

.

.

Acestora le-aş adăuga fabulosul răspuns la întrebarea:

Klaus Iohannis a răspuns, în deplinătatea facultăţilor prezidenţiale, că nu e nici o problemă: Pandemia va mai dura şi este timp, aşadar, ca tabletele să ajungă la copii înainte de încheierea Pandemiei.

E ca şi cum Mareşalului Antonescu i s-ar spune că soldaţii de pe front nu mai au muniţie şi el ar răspunde, nu-i nimic, Războiul mai durează, vom avea timp să ducem muniţie pînă la încheierea lui”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/aaa3f0c3-ae4d-4944-b3d5-dca13d1a5c33.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/aaa3f0c3-ae4d-4944-b3d5-dca13d1a5c33-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, la conferinţa de presă de miercuri, preşedintele Iohannis nu a putut să răspundă neliniştilor opiniilor publice privind începerea anului şcolar în condiţii de pandemie, reuşind, spre amuzamentul multora, să  înşire panseuri...