HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE BERBEC

Marte retrogradează de joia aceasta încolo prin chiar semnul naşterii tale, ceea ce înseamnă că, în săptămânile care urmează, nivelul tău de energie ar putea scădea. De asemenea, s-ar putea să fii haotică(ă) în felul în care îţi gestionezi forţele, în sensul în care ai tendinţa să faci mai multe lucruri deodată, fără a avea un plan bine organizat, o viziune pe termen lung, sau o finalitate clară. Aşadar, este foarte important să ai grijă cum îţi gestionezi activităţile în perioada aceasta. În plus, asigură-te că nu te eliberezi de stres şi presiune certându-te cu familia sau cu prietenii tăi.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE TAUR

Marte începe azi să retrogradeze prin casa subconştientului din horoscopul tău general, ceea ce denotă că, în săptămânile următoare, răbdarea ta îşi va cunoaşte în sfârşit limitele. Nu te mira aşadar dacă îţi ieşi din fire la stimuli pe care altfel i-ai fi trecut cu vederea cu uşurinţă. De asemenea, s-ar putea să fii mai puţin indulgent(ă) cu tine însuţi(ăţi), întreţinând scenarii de viitor sumbre, păreri de rău legate de trecut şi purtând ranchiună pentru cele mai neînsemnate lucruri. Astfel de manifestări nu îţi sunt deloc caracteristice, deci trebuie să ai mare grijă să le controlezi cât de bine poţi.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE GEMENI

Cu Marte în casa planurilor de viitor şi a proiectelor de grup, este de aşteptat să afli pe propria piele la ce se referă zicala ,,graba strică treaba”. Mai exact, poţi fi tentat(ă) să iei decizii pripite în privinţa iniţiativelor pe termen lung, indiferent dacă doar eşti implicat(ă) în ele, tu le coordonezi sau te ocupi de ele în totalitate. Aşadar, dacă nu poţi amâna unele alegeri, măcar încearcă să te gândeşti de două ori înainte să le faci. În raport cu prietenii, care sunt asociaţi aceleiaşi case, încearcă să nu dai dovadă de un comportament conflictual. Fii mai conciliant(ă).

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE RAC

Marte îşi începe azi tranzitul în sens aparent invers prin casa carierei din harta ta solară, ceea ce poate prefigura un regres în plan profesional. Acesta s-ar putea datora unei atitudini combative în comunicarea cu superiorii, care îţi taie craca ascensiunii în compania în care lucrezi, sau faptului că progresele pe care le-ai făcut în ultimele săptămâni s-au bazat pe o abordare superficială a sarcinilor de lucru care ţi-au fost delegate. Încearcă să mergi înapoi pe firul evenimentelor şi să vezi ce s-a “rupt” în relaţia tu cu şefii şi/sau în performanţele tale la locul de muncă. Introspecţia ţi-e aliatul.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE LEU

De azi înainte pentru câteva săptămâni, Marte se mişcă în sens aparent invers prin casa studiilor, călătoriilor şi a relaţiilor cu străinătatea/ instituţiile publice. Pentru tine, asta poate însemna mai multe lucruri: unii(ele) nativi(e) află că şi-au făcut aranjamente pripite pentru o călătorie în interes personal sau profesional, că nu au luat în calcul parcursul pandemiei în ţara/ localitatea vizată; în cazul altora, este vorba despre superficialite în raport cu constituirea unui dosar în vederea obţinerii unei autorizaţii sau a unei aprobări. Sau poate că doar eşti mai grăbit(ă) decât de obicei, mai puţin tolerant(ă) cu alte principii şi viziuni.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE FECIOARĂ

În astrograma ta solară, Marte retrogradează de azi prin casa banilor şi a relaţiilor. Acest lucru denotă că atât tu, cât şi persoana iubită şi/ sau cei cu care realizezi activităţi profesionale aveţi tendinţa de a vă arunca cu capul înainte în scheme financiare care sună bine, dar care riscă să se dovedească păguboase pentru resursele voastre comune. Poate aveţi tendinţa de a vă entuziasma unul pe altul să marşaţi în direcţia lor ori nu toată lumea trage la fel de tare la căruţa unor iniţiative pe care le-aţi demarat împreună. Fii tu cel(a) prudent(ă), deşi produci supărări la început.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE BALANŢĂ

În horoscopul tău general, Marte se mişcă îndărăt prin casa relaţiilor din horoscopul tău general, ceea ce ar putea însemna că creşte riscul de tensiune în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri ori cei cu care lucrezi. Cel mai probabil, este vina unor situaţii, atitudini sau cuvinte care te-au şi i-au deranjat, dar care au fost măturate sub covor în săptămânile anterioare. Aşadar, este foarte posibil să simţi că păşeşti pe coji de ouă, că te paşte o ceartă iminentă, care va lăsa urmări. Adevărul şi transparenţa dor în primă fază, dar orice rană pricinuiesc se vindecă frumos.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE SCORPION

De azi începând, Marte tranzitează în sens retrograd casa muncii şi a sănătăţii din harta ta solară, ceea ce poate avea urmări, în cazul tău, pe unul din aceste două planuri sau chiar în ambele sectoare. De exemplu, te-ai putea afla în rândurile nativilor(elor) care cedează tentaţiei superficialităţii la serviciu sau care resimt urmările târzii ale unei astfel de atitudini în trecut. Ori poate eşti mai predispus(ă) micilor accidentări casnice sau de la locul de muncă din pricina unei neîndemânări cauzate de această retrogradare. Sau dacă eşti printre cei nenorocoşi, ai parte de amândouă. Ţine minte că prevenţia este cheia.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE SĂGETĂTOR

Marte se deplasează retrograd, de azi încolo, prin casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău solar, ceea ce ar putea prefigura o perioadă de câteva săptămâni presărată cu manifestări pasiv-agresive în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau cei mici. Sau, în cazul cel mai nefericit, tensiunile subterane care dăinuie deja de ceva vreme ajung la suprafaţă şi izbucnesc în conflicte în adevăratul sens al cuvântului. În consecinţă, este foarte important să îţi ţii nervii în frău, să îţi procesezi nemulţumirile şi stresul altfel decât proiectând asupra celor dragi ai tăi. Nu depinde decât de tine să faci asta.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE CAPRICORN

De azi încolo, Marte retrogradează prin casa familiei din astrograma ta generală, ceea ce înseamnă că, asemeni Săgetători, te-ai putea confrunta cu o perioadă de tensiuni accentuate în raport cu cei dragi. În cazul tău însă, ar putea fi vorba de părinţi sau alte figuri autoritare din familie, de la care te aştepţi, în acelaşi timp, să îţi valideze parcursul personal sau profesional, respectiv să schimbe ceva din viziunile şi principiile lor învechite. Încearcă să nu se ajungă la conflicte, să conştientizezi că nu poţi schimba convingerile de o viaţă ale cuiva şi cu atât mai puţin într-un mod agresiv.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE VĂRSĂTOR

Marte se mişcă de azi în sens retrograd prin casa comunicării din harta ta solară, ceea ce denotă că, în săptămânile următoare, transpare din vorbele şi gesturile tale un comportament pasiv-agresiv. Este greu de spus care sunt cauzele lui, dacă sunt mai noi sau mai vechi, dar cert este că de o vreme încoace, te nemulţumesc lucruri pe care nu ai avut curajul sau prilejul să le verbalizezi, dar pe care le emani cumva prin toţi porii. În plus, ai grijă dacă te aşteaptă negocieri sau semnări de contracte în perioada care urmează. Nu zice ,,hop” până nu sari gardul.

HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE PEŞTI

Marte traversează de azi retrograd casa banilor şi a bunurilor, indiciu cum că oportunităţile săptămânilor următoare în ceea ce priveşte suplimentarea veniturilor şi/ sau valorificarea economiilor prin investiţii ar putea implica riscuri pe care nu ar fi tocmai indicat să ţi le asumi. Sau poate că aceste şanse de câştig sunt perfect legitime, dar te grăbeşti în privinţa lor şi/ sau le tratezi superficial. În plus, se recomandă o conduită financiară mai echilibrată, mai ales dacă simţi că abia faci faţă tentaţiilor care îţi depăşesc limitele financiare. Aşadar, ai multă nevoie de exerciţii sincere de voinţă în perioada care urmează.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/83276024-627370414686422-7399307432062615552-n.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/83276024-627370414686422-7399307432062615552-n-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 10 SEPTEMBRIE BERBEC Marte retrogradează de joia aceasta încolo prin chiar semnul naşterii tale, ceea ce înseamnă că, în săptămânile care urmează, nivelul tău de energie ar putea scădea. De asemenea, s-ar putea...