HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE BERBEC

Astăzi ai parte de un nivel de randament destul de ridicat, ca în ultimele două zile de altfel. Aşadar, adunat, ai avut parte de o primă parte a acestei săptămâni în care ai reuşit să realizezi o mare parte din lucrurile pe care ţi le-ai propus. Pentru că zilele următoare pot să nu fie la fel de generoase cu tine din acest punct de vedere, încearcă să îţi faci timp în programul de azi pentru activităţile mai obositoare din punct de vedere fizic sau mental care ţi-au mai rămas pentru această săptămână. În felul acesta, vei rămâne pe curba ascendentă.

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE TAUR

Pentru tine, se întrevede un mijloc de săptămână în care pari la fel de binedispus(ă) ca în ultimele două zile. Continui să te înţelegi la fel de bine cu persoana iubită şi/ sau cu copiii, să găseşti lucruri care să te inspire până şi în cele mai monotone activităţi de la serviciu. Pe de altă parte, s-ar putea ca, în privinţa unor sarcini profesionale, să nu fi făcut atât de multe progrese pe cât ţi-ai dorit. Eşti optimis(ă) însă că lucrurile îşi vor relua cursul în zilele următoare, ceea ce te încurajează să profiţi şi astăzi de timpul tău liber.

 

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE GEMENI

Şi astăzi, ca în ultimele trei zile cu aceasta inclusiv, comunici bine cu cei din jurul tău, fie că este vorba despre persoana cu care îţi împarţi viaţa ori de cei cu care desfăşori activităţi profesionale. Aveţi interese comune, iar când lucrurile nu merg în direcţia pe care ţi-o doreşti şi ai anticipat-o, ştii cum să faci în aşa fel încât să repui discuţia pe direcţia potrivită. Aşadar, sunt favorizate în continuare negocierile, semnările de contracte sau discuţiile în vederea stabilirii de noi colaborări. În plus, este un moment bun să pui pe tapet chestiuni sensibile în relaţie cu partenerul.

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE RAC

În ultimele două zile, te-ai bucura de mult spor la locul de muncă, iar astăzi s-ar putea să se vadă rezultatele eforturilor tale. Te încadrezi poate pentru o primă sau probabil eşti foarte aproape de acest prag. În cazul altor nativi(e), este vorba mai degrabă de experienţa acumulată în prima parte a săptămânii, care îi ajută în activităţile extraprofesionale pe care le derulează tot în domeniul lor de activitate sau într-un sector profesional conex. Prin urmare, nu pari a sta deloc rău nici cu banii, nici cu energia, semn că ai mai putea bifa unele realizări în zilele care urmează.

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE LEU

La fel ca în ultimele două zile, ai un tonus de milioane, dar diferenţa este faptul că nu mai iei anumite lucruri chiar atât de în serios. Nu este rău să dai dovadă de o atitudine practică, să vezi realist cu ce te confrunţi pe scena actuală, dar uneori mai trebuie să tratezi viaţa şi altfel, să o priveşti cu ochi de copil. Pentru că eşti spontan(ă) şi jucăuş(ă), azi este un moment bun din săptămână să îţi dai întâlniri romantice dacă eşti single, iar dacă eşti implicat(ă) într-o relaţie, caută să-i propui ceva surprinzător celui drag de lângă tine.

 

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE FECIOARĂ

Nici astăzi nu pari a fi prea expansiv(ă), dar acesta lucru continuă să nu te deranjeze prea tare, la fel ca în primele două zile ale săptămânii. De fapt, îţi place să stai cu tine sau în compania restrânsă a celor din familie, să te bucuri de momente de intimitate singur(ă) sau alături de ei. Asta te ajută să îţi pui în ordine gândurile, să digerezi evenimente care ţi s-au întâmplat recent. În plus, îţi sudezi conexiunea cu rudele apropiate, de care poate nu ai avut atât de mult timp în ultima perioadă. Aşadar, nu va fi o zi pierdută.

 

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE BALANŢĂ

Comunicarea este şi astăzi atuu-ul tău, ca în ultimele două zile. Spre deosebire însă de luni şi marţi, astăzi interacţionezi bine cu grupurile, fie că este vorba de prieteni sau cunoştinţe noi, fie de cei cu care derulezi proiecte sau cu care intenţionezi să pui bazele unei mici afaceri sau iniţiative. Iar dacă business-ul este ceea ce îţi doreşti, poţi fi sigură că, prin interacţiunile sociale de care ai parte azi, poţi întâlni persoane discuse să te ajute măcar cu un sfat, dacă nu chiar cu un împrumut mai mic sau mai mare, cum ţi-o fi norocul în această perioadă.

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE SCORPION

Banii sunt şi astăzi un subiect care nu numai că nu te îngrijorează, dar te surprinde plăcut în moduri în care nu te-ai aşteptat. Începe să dea roade faptul că, în ultimele zile, ai avut o atitudine proactivă şi te-ai implicat în proiecte suplimentare sau în activităţi extraprofesionale, care te-au ajutat să dobândeşti un plus de experienţă. În felul acesta, ajungi astăzi să faci progrese nesperat de mari în privinţa sarcinilor de la serviciu, ceea ce te aduce cu un pas mai aproape de un bonus financiar important sau chiar de mărirea de salariu pe care o aştepţi de mult.

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE SĂGETĂTOR

Eşti într-o formă bună astăzi, la fel ca în ultimele două zile, de altfel, iar asta se vede în mai multe ipostaze: din felul în care te porţi cu cei dragi, din grija pe care o ai faţă de tine, din entuziasmul cu care abordezi până şi cele mai anoste sarcini de la serviciu. Într-un cuvânt, te simţi bine în pielea ta şi în perfectă armonie cu cine eşti tu de fapt: o persoană veselă şi optimistă. Poate că nu te vei mai simţi la fel în zilele care urmează, deci fă eforturi să conservi cumva acest sentiment de nepreţuit.

 

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE CAPRICORN

Ziua de azi arată ca celelalte două, dar într-un sens bun. Este vorba de faptul că te simţi bine cu tine, cu toate că eşti mai introvertit(ă) decât de obicei. Aşadar, acesta-i un moment bun să treci în revistă evenimentele ultimei perioade din viaţă, mai ales în raport cu ceea ce s-a întâmplat în planul vieţii de familie sau al celui de cuplu. Astrele te încurajează să faci pace cu ce a fost, să procesezi cele ce au avut loc şi să mergi mai departe. Cu siguranţă te-ai ales cu nişte lecţii bune, care îţi vor fi de mare folos.

 

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE VĂRSĂTOR

Eşti activ(ă) astăzi în plan social şi priveşti viitorul cu optimism. Această atitudine nu este una nouă, în sensul că te-ai mai întâlnit cu ea şi în primele două zile ale acestei săptămâni, dar poţi fi sigur(ă) că astăzi se şi leagă ceva de pe urma ei. Mai exact, s-ar putea să cunoşti oameni noi, care îţi devin repede prieteni sau poate că dai peste persoane care sunt dispuse să te ajute – cu bani sau un sfat – să îţi materializezi un vis la care poate voiai să renunţi nu demult. În consecinţă, gândeşti bine în perspectivă, iar rezultatele apar negreşit.

 

HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE PEŞTI

 

În zilele anterioare, adică luni şi marţi, s-ar putea să te fi întâlnit cu unele şanse importante de câştig ori poate că ai afişat un nivel de productivitate care te-a surprins plăcut şi pe tine. În orice caz, oricare ar fi situaţia, cert este că tendinţele acestor zile se continuă şi miercurea aceasta. Ţi-ai găsit un ritm bun, care dă rezultate şi care te pune pe o traiectorie ascendentă în plan profesional. În cazul în care ai afacerea ta, astăzi este o zi bună în care să faci investiţii în programe sau aparatură nouă, mai ales dacă găseşti o ofertă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0313734582.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0313734582-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 9 SEPTEMBRIE BERBEC Astăzi ai parte de un nivel de randament destul de ridicat, ca în ultimele două zile de altfel. Aşadar, adunat, ai avut parte de o primă parte a acestei săptămâni...