Liderul PSD, Marcel Ciolacu, declară că demnitarii au posibilitatea să le spună celor de la SPP cum să conducă, iar după accidentul ministrului Bode trebuia să urmeze demisia de onoare a acestuia.

Eu pot să îi spun aghiotantului să nu încalce legea sub nici o formă sau că nu ne grăbim. Avem această posibilitate ca şi demnitari. În schimb, puneţi în oglindă ce s-a întâmplat cu domnul Oprea. Maşina domnului Oprea nu a avut accident şi atunci a venit la o demisie. Deci dubla măsură nu trebuia să existe. Am înţeles dubla măsură a guvernării: deschidem păcănelele, dar nu deschidem bisericile, dar şi la Legea penală să ai dublă măsură nu cred că este corect. Asta e România normală pe care ne-a promis-o domnul preşedinte Iohannis”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă explicaţiile Ralucăi Turcan, potrivit cărora Bode dormea pe bancheta din spate, sunt verosimile, liderul PSD a răspuns că „în viaţa publică trebuie să existe şi demisia de onoare: trebuia să îşi depună de îndată demisia”.

O filmare a unui motociclist aflat în trafic arată cum o maşină în care se afla ministrul Transporturilor a circulat pe contrasens pentru a depăşi o porţiune aglomerată, deşi depăşirea nu este permisă în zona respectivă. Ulterior a lovit frontal un autoturism care a venit din sens opus. Accidentul a avut loc pe DN7, în zona localităţii Drăganul din judeţul Argeş.

Ministrul Transportului, Lucian Bode, spunea că a comunicat SPP că nu se grăbeşte, iar în momentul accidentului se afla pe bancheta din spate, unde se odihnea.

„Niciodată nu am fost preocupat cum conduce angajatul SPP în zecile de mii de kilometri parcurşi dintr-un moment foarte simplu – până duminică au condus impecabil. În momentele premergătoare regretabilului incident de duminică mă odihneam. Călătoream deja de 4-4,5 ore. Regret nespus acest incident”, a spus Bode.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7576206-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7576206-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, declară că demnitarii au posibilitatea să le spună celor de la SPP cum să conducă, iar după accidentul ministrului Bode trebuia să urmeze demisia de onoare a acestuia. ”Eu pot...