Artistul complet – Gigi Căciuleanu – dansatorul, coregraful, poetul, desenatorul s-a aflat ochi în ochi cu Marius Tucă, la ediţia de vineri, 4 septembrie, a emisiunii Marius Tucă Show, mărturisind că visa de mult timp acest moment.

Cei doi au vorbit despre Gala Tânărului Actor HOP, începută pe 3 septembrie, amânată din iulie, din cauza pandemiei. Gigi Căciuleanu a venit special de la Paris pentru acest eveniment, al cărui director artistic este pentru a doua oară. Şi-a făcut şi testul Covid, din respect pentru cei cu care lucrează, chiar dacă nu era obligat.

Prin Gala Hop, Gigi Căciuleanu spune că îşi doreşte să creeze un sertar de teatru, prin work-hop-urile pe care le face cu tinerii dansatori, să le dea acestora chei cu ajutărul cărora să îşi deschidă antenele.

Dans în ploaie, apa aruncată cu picioarele, după ce publicul plecase

“În timpul Galei Hop de ieri, când dansa un băiat foarte înalt, talentat, a început să picure. Era extraordinar să îl vezi pe el în acea verticalitate foarte riguroasă a picăturilor. Dar a început să se înteţească. S-a oprit. Imediat ce a ieşit publicul din sală, a căzut o avalanşă. Toţi ai mei au intrat în scenă şi au început să danseze, să arunce apa cu piciorele, cu aripi de ploaie. Avem imagini. Asta e Gala Hop, nu e o instituţie, mulţumim Uniter-ului, lui Ion Caramitru, că au apelat la un outsider ca mine, care adună nişte outsideri cu el. Asta e Gala Hop, un Hop în spaţiu, un Hop în timp”, povesteşte artistul Gigi.

Gala Tânărului Actor – HOP, ediţia a XXIII-a, se desfăşoară între 3 şi 5 septembrie, sus pe teatru, la Amfiteatru TNB. 24 de tineri dansActori concuează pentru trofeele HOP şi pot fi votaţi online pe parcursul zilei de duminică, 6 septembrie 2020, până la ora 19.00, pe galahop.uniter.ro/votul-publicului-2020/.

Cei doi poeţi şi-au citit unul altuia câte o poezie, Marius o poezie scrisă de Gigi Căciuleanu, dedicată profesoarei sale, Miriam Răducanu. Iar dansActorul Gigi Căciuleanu a deschis la întâmplare cartea primită în dar – Am să te iubesc până la sfârşitul lumii – şi a citit ca un desăvârşit actor poezia pe care i-au picat ochii – Lasă dragostea să respire. Marius Tucă, impresionat a spus “aşa frumos aţi recitat-o, parcă nici nu mai e poezia mea”.  

Marius l-a rugat pe artistul Gigi Căciuleanu, pentru Aleph News şi pentru Marius Tucă Show, să deseneze “câteva linii care să însemne un desen, ca semn de bun augur pentru noua noastră televiziune”.

Aleph, litera legată de Artişti

Gigi Căciuleanu spune că limba pe care dansează el, limba păsărilor, începe tot cu litera Aleph, prima literă. “Aleph News, ce frumos! Ca litera, ca Borges! Se leagă cu artistul de care spuneaţi, care începe tot cu litera A. Nu ştiu cum s-ar scrie în limba biblică. Această limbă a mea, limba păsărilor, se bucură foarte mult de prima literă. Atâta ştiu: A”

Pentru Gigi Căciuleanu, Aleph reprezintă un artist unic, Miriam Răducanu, care este mai mult decât un profesor, “nu are vârstă, ea e o clipă, e măiastră”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/poza.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/poza-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Artistul complet - Gigi Căciuleanu – dansatorul, coregraful, poetul, desenatorul s-a aflat ochi în ochi cu Marius Tucă, la ediţia de vineri, 4 septembrie, a emisiunii Marius Tucă Show, mărturisind că visa de mult timp acest...