“Avem, în acest moment, 76 de ţări dezvoltate care au confirmat intenţia de a participa – şi ne aşteptăm ca acest număr să crească”, a declarat Berkley pentru Reuters într-un interviu.

Coordonatorii COVAX sunt în discuţii cu China cu privire la posibilitatea de a se alătura, a spus Berkley.

“Am avut o discuţie ieri cu guvernul chinez”, a spus Berkley. „Nu avem încă un acord semnat cu ei”, însă Beijingul a dat „un semnal pozitiv”, a adăugat el.

COVAX este co-condus de GAVI, OMS şi Coaliţia pentru Inovaţii în Pregătirea Epidemică (CEPI) şi este conceput pentru a descuraja guvernele naţionale să acumuleze stocuri mari de vaccinuri COVID-19.

Susţinătorii săi spun că această strategie ar trebui să ducă la scăderea costurilor vaccinurilor pentru toată lumea şi la un sfârşit mai rapid al pandemiei care a provocat aproximativ 860.000 de decese la nivel mondial.

Ţările dezvoltate care se alătură COVAX vor finanţa achiziţiile de vaccinuri din bugetele lor naţionale şi vor fi partenere cu 92 de ţări mai sărace, sprijinite prin donaţii voluntare, pentru a se asigura că vaccinurile sunt livrate în mod echitabil, a spus Berkley.

Statele Unite au declarat marţi că nu se vor alătura COVAX din cauza obiecţiei administraţiei Trump faţă de implicarea OMS, măsură descrisă de unii critici drept „dezamăgitoare”. Berkley a spus că nu a fost surprins de decizia SUA, dar va căuta să continue discuţiile cu Washingtonul.

OMS descrie COVAX ca o „poliţă de asigurare de nepreţuit” pentru toate ţările, pentru a asigura accesul la vaccinuri împotriva COVID-19 sigure şi eficiente atunci când acestea sunt dezvoltate şi aprobate. Coordonatorii planului au stabilit un termen limită pentru 18 septembrie pentru ca ţările să se înscrie.

Obiectivul COVAX este de a procura şi livra 2 miliarde de doze de vaccinuri aprobate până la sfârşitul anului 2021. În prezent are nouă vaccinuri candidate în portofoliul său.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0539291530.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0539291530-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'Avem, în acest moment, 76 de ţări dezvoltate care au confirmat intenţia de a participa - şi ne aşteptăm ca acest număr să crească', a declarat Berkley pentru Reuters într-un interviu. Coordonatorii...