Cel mai mare jaf din Franţa, de la spargerea dată de Toni Musulin în 2009, a fost raportat ieri, 28 august, în Lyon, Franţa, relatează The Guardian.

Mai mulţi hoţi au furat 9 milioane de euro dintr-o maşină securizată cu bani care aparţineau de Banca Franţei din Lyon. Atacul a avut loc în jurul orei 09:00, iar hoţii erau înarmaţi.

În afară de paguba de 9 milioane de euro nu au mai fost raportate altele, iar oamenii nu au fost răniţi.

„Infractorii au reuşit să scape şi au tulit-o imediat după atac”, spun autorităţile.

În 2009, Toni Musulin a fost recunoscut drept cel mai mare jefuitor din Franţa, reuşind să fure 11.6 milioane de euro.

 

Cum s-a petrecut jaful anului 2020 în Franţa

Două dube au blocat maşina securizată, una prin faţă şi una pe partea din spate. „Atacul a fost unul foarte îndrăzneţ, chiar în centrul oraşului”, a declarat şeful companiei de securitate care deţinea maşina de transport.

„Cel mai important lucru este că oamenii care se aflau în maşină sunt în viaţă şi nu au păţit nimic”, a adăugat acesta.

Cei trei bărbaţi care asigurau transportul celor 9 milioane de euro sunt foarte şocaţi de cele întâmplate. Aceştia vor merge la sesiuni de terapie psihologică începând de luni.

 

 

 

 

 

Care este cauza jafului

Deşi maşinile securizate care transportă bani pentru bănci au un cifru care se schimbă la fiecare cursă, maşina jefuită avea un cifru permanent.

„Clar, este vina companiei”, spune un coleg al celor care se aflau în maşină. Acesta a ţinut să precizeze că şoferul maşinii jefuite este un fost antrenor de tras cu arma specializat în condusul defensiv.

Poliţiştii şi procurorii investighează cazul.

Loomis se numeşte compania care se ocupă de furnizarea serviciilor de transport de bani. Presa spune că aceasta a fost atacată de mai multe ori în ultimii ani. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/profimedia-0555327928.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/profimedia-0555327928-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cel mai mare jaf din Franţa, de la spargerea dată de Toni Musulin în 2009, a fost raportat ieri, 28 august, în Lyon, Franţa, relatează The Guardian. Mai mulţi hoţi au furat 9 milioane...