Uraganul Laura a lovit, joi, statele Louisiana şi Texas, iar în urma impactului devastator sute de mii de locuinţe au fost afectate şi şase persoane şi-au pierdut viaţa.

Departamentului de Sănătate al statului Louisiana a anunţat că două dintre victime s-au aflat în oraşele din Calcasieu, în timp ce au existat şi victime în oraşele Acadia, Allen, Jackson şi Vernon.

Cele şase victime au vârste cuprinse între 14 şi 68 de ani, scrie CNN.

De asemenea, cel puţin 806.828 de clienţi au rămas fără energie electrică în Louisiana şi Texas.

În Louisiana au fost înregistrate cele mai mari pene de curent, peste 615.000 de locuinţe fiind afectate.

Meteorologii vin, însă, cu veşti bune. Uraganul Laura a slăbit în ultimele ore şi a ajuns la nivelul unei furtuni tropicale, cu vânturi de 100 km/h, potrivit celei mai recente actualizări a Centrului Naţional de Uragane.

Furtuna, care a devenit un uragan marţi dimineaţă, a trecut printr-o perioadă de intensificare rapidă şi a ajuns până la categoria 4 înainte de a începe să scadă.

Centrul Laurei este situat în prezent peste nordul Louisianei şi va intra în Arkansas, dar va continua să slăbească în intensitate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/uraganul-laura.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/uraganul-laura-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Uraganul Laura a lovit, joi, statele Louisiana şi Texas, iar în urma impactului devastator sute de mii de locuinţe au fost afectate şi şase persoane şi-au pierdut viaţa. Departamentului de Sănătate al statului Louisiana...