Imaginea articolului Poliţia din Wisconsin spune că Jacob Blake a admis că era înarmat cu un cuţit

Poliţia din Wisconsin spune că Jacob Blake a admis că era înarmat cu un cuţit

Un cuţit a fost găsit sub scaunul maşinii în care a încercat să urce Jacob Blake în momentul în care a fost împuşcat în spate de şapte ori de un ofiţer, a dezvăluit Departamentul de Justiţie din Wisconsin.

Într-un comunicat oficial al Diviziei de investigaţii criminale DOJ din Wisconsin, se arată că Rusten Sheskey, un poliţist cu vechime de 7 ani, a fost unul dintre cei trimişi duminică să răspundă la un apel al unei femei care a spus că „iubitul ei era prezent şi nu trebuia să se afle la faţa locului”.

Oamenii legii l-au găsit pe Blake şi au încercat să-l aresteze, dar acesta s-a opus şi a încercat să urce în maşina sa, când Sheskey a deschis focul.

„În timpul anchetei în urma incidentului iniţial, domnul Blake a recunoscut că avea un cuţit în posesia sa. Agenţii DCI au recuperat un cuţit de pe panoul lateral de pe partea şoferului din vehiculul său”, se arată în comunicat.

Sheskey a tras de şapte ori în spatele lui Blake, iar niciun alt poliţist aflat la faţa locului nu a deschis focul.

Blake a supravieţuit, dar a fost rănit grav şi sunt şanse minime să mai poată merge.

În urma incidentului, mai multe proteste au izbucnit în principalele oraşe, iar manifestanţii au prezentat împuşcarea lui Blake drept rasistă, iar pe bărbatul de culoare drept o victimă nevinovată şi neînarmată.

Blake are antecedente penale inclusiv violenţă domestică şi un mandat de arestare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...