Orban este de părere că doar o instanţă învestită cu acest drept poate decide asupra dosarului „10 August” şi salută decizia DIICOT de infirmare a clasării.

„Este inadmisibil că la aproape doi ani de la evenimentele violente din Piaţa Victoriei, românii încă nu au aflat adevărul despre responsabilii care au coordonat şi dispus acţiunea de reprimare a unei manifestaţii care începuse paşnic. Cetăţenii şi justiţia din România nu mai au nevoie de un alt dosar cu aceeaşi soartă ca cele ale Mineriadelor şi Revoluţiei. Procurorilor şi judecătorilor le revine obligaţia morală şi legală de a afla şi prezenta adevărul. Miilor de oameni care au avut de suferit în urma acelor incidente trebuie să li se facă dreptate şi cetăţenii au dreptul de a şti cu exactitate din ordinul cui au fost gazaţi şi bătuţi în 10 august 2018”, arată premierul.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, declasificarea raportului privind evenimentele din 10 august 2018 a fost una dintre priorităţi, iar Ministerul Afacerilor Interne l-a îndeplinit.

De asemenea, au fost luate măsurile necesare şi pentru desecretizarea convorbirilor purtate de jandarmi prin intermediul staţiilor de emisie-recepţie în cele două zile, respectiv 10 şi 11 august.

DIICOT a anunţat, marţi, redeschiderea dosarului „10 August”, astfel că foştii şefi ai Jandarmeriei vor fi din nou urmăriţi penal. Şefa DIICOT, Giorgiana Hosu, infirmă, astfel, în parte, ordonanţa de clasare a cazului.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/7552838-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/7552838-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Orban este de părere că doar o instanţă învestită cu acest drept poate decide asupra dosarului „10 August” şi salută decizia DIICOT de infirmare a clasării. „Este inadmisibil că la aproape doi ani de...