Şase sirieni au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin care au încercat să intre ilegal în ţară din Serbia, traversând Dunărea cu o barcă.

Poliţia de Frontieră anunţă că în noaptea de sâmbătă spre duminică poliţiştii au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o barcă intrată în apele teritoriale româneşti, după care s-a întors.

În urma intervenţiei, au fost prinşi pe malul românesc al Dunării, pe direcţia localităţii Ostrovul Corbului, şase cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani.

Aceştia au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu barca, pe teritoriul statului vecin fiind ajutaţi de către un cetăţean străin.

Sirienii intenţionau să-şi continue deplasarea spre ţări din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/german-velier-captura.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/german-velier-captura-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şase sirieni au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin care au încercat să intre ilegal în ţară din Serbia, traversând Dunărea cu o barcă. ...