Protestele nu s-au oprit decât 24 de ore (de miercuri seara până joi seara), de Tisha BeAv, ziua care comemorează distrugerea celor două Temple. Pe 29 iulie, în Ajun, când numărul poliţiştilor se subţiase, protestatarii care începuseră să rupă rândurile au fost atacaţi de extremişti de dreapta şi s-a lăsat cu ciomăgeală în centrul Tel-Avivului.

 

La Ierusalim, în Balfour, manifestanţii şi contramanifestanţii sunt din nou la posture: pe un trotuar, anti-bibiştii de la Drapelele Negre, pe celălalt – La Familglia (ce nume de mafioţi şi-au găsit!), susţinătorii  premierului, Cei cu nume de mafioţi sunt foarte violenţi în stradă şi slobozi la gură pe reţelele de socializare.

 

E doar o chestiune de timp ca între tabere violenţele să degenereze grav.

 

Cei din La Famiglia vin la proteste înarmaţi cu bâte, cuţite şi sprayuri cu piper sau gaze lacrimogene. Faţă de antibibişti, sunt instruiţi ca după manual: nu intră în perimetrul oficial al protestului, unde ar fi controlaţi, ci se alătură la final şi, în spatele măştilor anti-corona, încep ciomăgeala.

 

Premierul a acuzat în repetate rânduri protestatarii “de stânga”, dar toate încercările Guvernului de a-i opri au eşuat. (Despre violenţele celor “de dreapta” n-a scos o vorbă). Diversionşti au lansat, pe reţelele de socializare, ameninţări cu moartea la adresa lui Netanyahu. Conturile de pe care au fost lansate ameninţările s-au dovedit false, ridicând  suspiciuni că ar fi opera diversionistă a famigliei susţinătorilor lui Bibi.

 

La imaginea unui protestatar bătut de extremiştii de dreapta în ajun de Tisha BeAv, postată pe contul său de Twitter (foto), fostul premier Ehud Barak îl acuză pe Benjamin Netanyahu, numindu-l “Marele Instigator”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/poza-lm.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/poza-lm-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Protestele nu s-au oprit decât 24 de ore (de miercuri seara până joi seara), de Tisha BeAv, ziua care comemorează distrugerea celor două Temple. Pe 29 iulie, în Ajun, când numărul poliţiştilor se subţiase, protestatarii care...