Ţi-era dor de Turul Franţei?. A treia competiţie a lumii ca audienţă a fost anulată în varianta clasică. Dar s-a găsit o soluţie care să împace şi sportivii şi sponsorii şi fanii.

Turul virtual al Franţei a fost eveniment istoric nu numai pentru a adus împreună campionii sportului fizic şi pasionaţii de eSports, ci şi pentru că, pentru prima dată, a fost permisă participarea femeilor la curse.

Ediţia de anul acesta nu a fost una individuală, ci mai degrabă o competiţie între echipe, iar sportivii, conectaţi pe platforma de ciclism virtual Zwift, au fost susţinuţi de fani în transmisiunile live pe Youtube. Pe lângă grafica realistă, care simulează foarte bine traseele reale, au beneficiat şi de comentariul unei curse reale.

Campionul de eRacing, Cameron Jeffers a participat la primul său Tur al Franţei.

„Zwift a făcut tot ce era posibil ca să facă Turul virtual al Franţei cea mai bună experienţă posibilă şi a făcut asta realizând noi trasee special pentru acest eveniment”, a spus Cameron Jeffers, campion eRacing.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/campion.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/campion-300x300.pngrootstireaUncategorised
Ţi-era dor de Turul Franţei?. A treia competiţie a lumii ca audienţă a fost anulată în varianta clasică. Dar s-a găsit o soluţie care să împace şi sportivii şi sponsorii şi fanii. Turul virtual...