Chiar dacă restricţiile impuse i-au ţinut pe oameni în case, un nou studiu, care aparţine Centrului de Cercetare Pew, arată că 22% dintre americani s-au mutat din cauza pandemiei, ori cunosc pe cineva care a făcut-o, relatează Washington Post.

 

Aproximativ 3% din americani s-au mutat permanent sau temporar, în timp ce 6 procente dintre americani au spus că cineva s-a mutat în locuinţa lor. 

 

Studiul mai arată că adulţii tineri sunt cei care au fost nevoiţi sau au preferat să se relocheze: 37% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani nu mai au aceeaşi locuinţă ca cea pe care o aveau la începutul pandemiei sau cunosc pe cineva care se află într-o asemenea situaţie.

 

De asemenea, din punct de vedere al etniei, hispanicii sunt cei care au resimţit cel mai mult efectele pandemiei, 28% dintre aceştia având o experienţă de genul, adică fie s-au mutat, cunosc pe cineva care a făcut-o, ori au primit pe cineva în propria locuinţă. 

 

Motivele pentru care oamenii şi-au schimbat locuinţa în plină pandemie de COVID-19

 

În ceea ce priveşte motivul relocării, mulţi americani cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani au declarat că au fost nevoiţi să plece din cauza închiderii căminelor studenţeşti sau din cauza pierderii jobului. Totodată, 28% dintre respondenţi au spus că s-au temut că vor contracta virusul, aşa că au preferat să se mute.

 

În timp ce bogaţii lumii plecau spre casele de vacanţă în timpul pandemiei, aproximativ 61% din cei relocaţi au mers către locuinţa familiei şi 7% către casa unui prieten.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0182853553.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0182853553-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Chiar dacă restricţiile impuse i-au ţinut pe oameni în case, un nou studiu, care aparţine Centrului de Cercetare Pew, arată că 22% dintre americani s-au mutat din cauza pandemiei, ori cunosc pe cineva care a făcut-o,...