Are 52 de ani şi cântă pe scenă de la 5. Este supranumită „Regina muzicii pop”. Astăzi (29 iulie), canadianca Celine Dion urma să susţină primul ei concert la noi în ţară.

Laura Coroianu, Managing Partner la EMAGIC, organizatorul evenimentului, vede partea plină a paharului şi se bucură ca au reuşit să reprogrameze concertul. Ba mai mult, au prins şi o dată foarte bună: 25 iulie 2021, spectacolul de la Bucureşti fiind chiar ultimul al turneului. Iar ultimele concerte au mereu o energie specială, ne spune Laura, care organizează evenimente încă din 2005. Datorită ei ai văzut la noi în ţară artişti ca Red Hot Chilli Peppers, Madonna, Depeche Mode, The Killers şi Roger Waters.

„Tot turneul, nu numai cel de la Bucureşti, dar întreg turneul a trebuit să fie reprogramat. Din fericire pentru noi, am reuşit să reprogramăm şi să avem chiar o dată foarte bună, data de 25 iulie 2021 fiind exact ultimul concert din turneu. Din experienţa noastră, primul şi ultimul concert întotdeauna au o energie specială. Aşa cum a fost şi Depeche Mode, de exemplu. În 2017, la Cluj, a fost ultimul concert din turneul lor”, a explicat Laura Coroianu. 

Ce se întâmplă cu biletele deja achiziţionate pentru concertul care trebuia să aibă loc în acest an? „Toate biletele au rămas valabile în continuare”, a precizat Managing Partner-ul EMAGIC. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/82283709-10157191488826651-6704137878745161688-o.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/82283709-10157191488826651-6704137878745161688-o-300x300.jpgrootstireaUncategorised
  Are 52 de ani şi cântă pe scenă de la 5. Este supranumită „Regina muzicii pop'. Astăzi (29 iulie), canadianca Celine Dion urma să susţină primul ei concert la noi în ţară. ...