Victor Negrescu, europarlamentar S&D şi ministru al afacerilor europene în mandatul PSD, cere acord transpartinic pentru ulilizarea banilor europeni.

„De ce Polonia a primit 174 de miliarde de euro si noi doar 79,9 miliarde?”, se întreabă social-democratul care propune ca modelul polonez ar trebui urmat şi de România.

Potrivit lui Negrescu, Polonia a obţinut mai mulţi bani decât România pentru că disputele politice nu au afectat capacitatea de gândire strategică şi consensul cu privire la utilizarea cât mai eficientă a fondurilor europene.

Europarlamentarul este convins că trebuie să existe un consens general al tuturor partidelor pe decizii pe care le numeşte durabile. „Deciziile mari luate prin consens politic sunt singura garanţie că putem construi pe termen lung. Iar rezultatele nu vor fi distruse şi strategiile resetate după fiecare moment electoral”, a menţionat acesta. 

La ultimul summit european, România a obţinut 79,9 de miliarde de euro, în timp ce Polonia a primit 174 de miliarde de euro, în ciuda problemelor pe care le are cu respectarea statului de drept.

„În Polonia însă, în ciuda polarizării politice evidente, demonstrată şi de recentele alegeri prezidenţiale, există un consens transpartinic cu privire la utilizarea acestor bani europeni – direcţiile strategice fundamentale, procedurile de atribuire, personalul calificat să redacteze şi să evalueze propunerile, toate sunt elemente certe, care nu depind de alternanţa la guvernare sau de rezultatul alegerilor”, a concluzionat Victor Negrescu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/7465785-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/7465785-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Victor Negrescu, europarlamentar S&D şi ministru al afacerilor europene în mandatul PSD, cere acord transpartinic pentru ulilizarea banilor europeni. „De ce Polonia a primit 174 de miliarde de euro si noi doar 79,9 miliarde?”,...