Oamenii de ştiinţă vorbesc de mult timp de faptul că urşii polari, cele mai mari mamifere terestre carnivore, sunt ameninţaţi de încălzirea globală. Dar cel mai recent studiu publicat în revista Nature Climate Change a reuşit să identifice când şi de unde vor dispărea urşii.

Urşii polari se bazează pe gheaţa mării pentru a vâna foci. Dar, pe măsură ce temperaturile cresc şi gheaţa marină dispare, scad şi oportunităţile de vânătoare pentru urşii polari.

Studiul a descoperit că scăderea suprafeţei gheţii marine a dus deja unele populaţii de urşi la limita de supravieţuire. Dar dacă emisiile de gaze cu efect de seră rămân pe calea lor actuală, numai urşii polari care trăiesc în Insulele Queen Elizabeth din Arhipelagul Arctic al Canadei vor supravieţuii până la sfârşitul secolului XXI.

Chiar şi dacă emisiile vor fi reduse, gheaţa marină va continua să se topească în următorii ani, ca urmare a nivelurilor actuale de carbon din atmosferă, ceea ce va duce oricum la o scădere a numărului urşilor polari, în special în regiunile sudice ale Arcticii.

Studiul a estimat numărul de zile în care urşii pot sta fără să mănânce înainte ca abilităţile lor de reproducere să înceapă să fie afectate şi l-a asociat cu numărul de zile prognozate fără gheaţă în următoarele decenii.

Rezultatul a fost că, până în 2040, unele populaţii de urşi polari care trăiesc în sudul golfului Hudson şi în strâmtoarea Davis din Canada vor începe să aibă probleme de reproducere, iar până în 2080, majoritatea populaţiilor de urşi polari vor fi probabil afectate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0236874818.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0236874818-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Oamenii de ştiinţă vorbesc de mult timp de faptul că urşii polari, cele mai mari mamifere terestre carnivore, sunt ameninţaţi de încălzirea globală. Dar cel mai recent studiu publicat în revista Nature Climate Change a reuşit...