Din martie încoace, ai învăţat că distanţarea fizică îţi salvează viaţa. Ce te faci însă când distanţarea fizică te împiedică să ajungi chiar la medic?

Soluţia sunt abonamentele de tip Concierge Medical, al căror număr a crescut cu 50 la sută în timpul epidemiei. Asta înseamnă acces direct la un medic de familie care îţi cunoaşte istoricul, îţi răspunde oricând la sms, email, apel video sau audio. În schimbul a 10 euro pe lună, el face în numele tău programări la specialişti, explică ce probleme ai, ridică analizele şi cere contraexpertiză.

„Este asistat în decizia de a hotărî către ce specialitate trebuie să se îndrepte, ce investigaţii are de făcut, în ce moment trebuie să se întoarcă cu rezultatele acestora, care este tratamentul pe care să-l urmeze, desigur totul într-un parteneriat cu pacientul”, a menţionat Mela Stănculete, medic Concierge.

Abonamentele pornesc de la preţuri de 5 euro. Cele mai scumpe costă 200 de euro pe lună, preţ în care ai incluse analize medicale, examinări, computere tomograf, EKG-uri. În plus, scapi şi de programări, cozi şi căutat loc de parcare.

Adriana este unul dintre pacienţii care a ales un astfel de abonament. Ea spune că acum nu mai trebuie să aştepte la uşile spitalelor de stat. Adriana este încântată de relaţia apropiată dintre ea şi medic, care îi înţelege nevoile şi îi gestionează întreg parcursul medical.

„Primul beneficiu pe care l-am simţit a fost timpul de aşteptare, faptul că nu mai aşteptam la cozi, nu mai aşteptam pentru programări.

În această perioadă a fost benefic pentru mine pentru că mă puteam conecta online cu medicul meu şi disponibilitatea medicului oferită diferit faţă de spitalele de stat”, a povestit Adriana. 

Autor: Cristina Nicolae

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/4692354-mediafax-foto-razvan-chirita.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/4692354-mediafax-foto-razvan-chirita-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Din martie încoace, ai învăţat că distanţarea fizică îţi salvează viaţa. Ce te faci însă când distanţarea fizică te împiedică să ajungi chiar la medic? Soluţia sunt abonamentele de tip Concierge Medical, al căror...