„MAE precizează că, în conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica şi pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România şi Bulgaria”, se arată într-un comunicat al MAE.

Conform acestuia, testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii şi nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form şi prezentarea codului QR, precizează MAE.

„În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie şi care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testaţi la sosire pe aeroporturile din Grecia. MAE precizează că toate condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate”, se mai arată în comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0546939692.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0546939692-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„MAE precizează că, în conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de...