Două localităţi din România sunt în carantină, din cauza numărului mare de cazuri raportat la numărul de locuitori. Sunt două sate care au, fiecare, peste 30 de cazuri de coronavirus confirmate.

Unul este Gornet şi e în judeţul Prahova, iar cel de-al doilea se numeşte Cartojani şi e în Giurgiu. Uite ce spun oamenii de acolo, după ce au aflat că localitatea lor e în carantină

”Mi se pare o prostie. Nu înţeleg de ce? Pentru ce să te bage? Am înţeles că poţi să te duci la muncă, dar n-ai voie să ieşi. Dacă aş fi infectat pot să-i dau şi celorlaţi. Sunt electrician în Bucureşti şi această decizie mă încurcă foarte mult” a mărturisit un localnic

Un întreg oraş din România ar putea intra însă în curând în carantina, altături de localităţile din jur.

12 localităţi din Argeş, între care Piteştiul, sunt evaluate pentru o eventuală carantină. Decizia urmează să fie luată luni, în funcţie de evoluţia numărului de îmbolnăviri.

Localităţile aflate în evaluare sunt: Piteşti, Mioveni, Ştefăneşti, Costeşti, Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti.

Carantina zonală se instituie la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică teritorială cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi în baza Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/f478e4b0-c44c-4410-b95f-64c445a52e35.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/f478e4b0-c44c-4410-b95f-64c445a52e35-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Două localităţi din România sunt în carantină, din cauza numărului mare de cazuri raportat la numărul de locuitori. Sunt două sate care au, fiecare, peste 30 de cazuri de coronavirus confirmate. Unul este Gornet...