Reprezentanţii Dacia au confirmat, în urmă cu o săptămână, că au mai mulţi angajaţi infectaţi cu Covid. Contactaţi de Mediafax, oficialii Dacia au declarat că nu ştiu numărul total de cazuri. Compania are 17.000 de angajaţi.

Anul acesta, profitul firmei a scăzut cu peste 13%, însă în ciuda acestei scăderi este al doilea cel mai mare câşltig din istoria companiei. Deşi Mioveni este în pericol de a fi carantinat, această posibilitate nu pare să afecteze afacerile Dacia pentru că angajaţii se pregătesc, nu de carantină, ci de concediu.

„Cert este că sunt infectaţi, sunt spitalizaţi, dar nu am cunoştinţă de numărul lor total. S-au făcut teste aleatoriu”, a declarat Ion Iordache, vicelider Sindicatul Dacia.

Pentru angajaţii de la Dacia urmează o lună de concediu. În fiecare an, personalul are 30 de zile de repaus. 

„În fiecare an, Dacia intră o lună de zile în concediu, toţi angajaţii. Mâine este ultima zi şi Dacia intră în concediu 1 lună de zile. În luna septembrie vom avea un alt program de asistenţă pentru salariaţii Dacia”, a mai declarat Iordache. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/5459722-mediafax-foto-stefan-birlodeanu-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/5459722-mediafax-foto-stefan-birlodeanu-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Reprezentanţii Dacia au confirmat, în urmă cu o săptămână, că au mai mulţi angajaţi infectaţi cu Covid. Contactaţi de Mediafax, oficialii Dacia au declarat că nu ştiu numărul total de cazuri. Compania are 17.000 de angajaţi....