Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a lansat joi un protest public împotriva Guvernului, adresat preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Din păcate, judeţul Vrancea se află într-un top nefericit, ca urmare al numărului alarmant de persoane infectate COVID-19. Vrancea se află, ca număr de cazuri, cu mult peste judeţe cu populaţie mai numeroasă – Iaşi, Constanţa, Mureş sau Cluj – şi toate acestea ca urmare a gestionării complet defectuoase a pandemiei de către reprezentantul Guvernului României în teritoriu. Pentru că prietene, rude şi afini ai unor potentaţi ai PNL Vrancea şi-au dorit cu ardoare funcţii de conducere, am ajuns în situaţia ca în primele săptămâni de la debutul pandemiei să fie schimbate conducerile Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani şi Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, instituţii aflate în linia întâi şi care aveau cel mai mult nevoie de un management profesionist şi experimentat”, susţine Oprişan.

Acesta spune că judeţul riscă să fie declarat zonă de carantină: „Aşa am ajuns ca, după patru luni de la debutul pandemiei, Vrancea să fie pe primele trei locuri ca număr de îmbolnăviri şi să rişte să fie declarată zonă de carantină”.

„Dincolo de cancan, realitatea este că anchetele epidemiologice care ar trebui să temporizeze şi să limiteze transmiterea bolii se fac sporadic şi extrem de neprofesionist. Dincolo de cancan, testările se fac de către angajaţi noi, fără experienţă, ceea ce generează foarte multe teste incerte. Tocmai de aceea există inclusiv suspiciunea că DSP Vrancea controlează din rezultatele testelor COVID-19 şi că declară mai puţine persoane infectate”, scrie preşedintele CJ Vrancea.

Astăzi, din nefericire, suntem pe locul 3 în România la mia de locuitori în ceea ce priveşte numărul de infectări şi transmiterea comunitară. Se fac analize în care se ia în calcul carantinarea judeţului Vrancea, dar cei responsabili nu mai solicită nici un fel de măsuri, ca şi cum totul ar fi bine!”, mai spune Marian Oprişan.

Acesta îi cere preşedintelui să ia măsuri urgente pentru „stabilizarea situaţiei”: „Consider că acest lucru se poate face doar cu o echipă de epidemiologi specialişti, detaşaţi din centre universitare care, în primul rând, să realizeze anchete epidemiologice serioase, să pună în funcţiune aparatul de testare PCR de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Focşani şi să se asigure că testele sunt realizate corect şi în număr suficient. Nu în ultimul rând, analiza dumneavoastră ar trebui să ia în calcul să recomandaţi cu tărie conducerii Guvernului României numirea la conducerea DSP Vrancea a unei echipe cu ştiinţă de carte şi responsabilă şi, nu în ultimul rând, demiterea Prefectului Judeţului Vrancea”, se mai arată în protestul public al preşedintelui CJ Vrancea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/7553755-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/7553755-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a lansat joi un protest public împotriva Guvernului, adresat preşedintelui României, Klaus Iohannis. „Din păcate, judeţul Vrancea se află într-un top nefericit, ca urmare al numărului alarmant de...