Imaginea articolului Agenţii federali din SUA au folosit gaze lacrimogene împotriva primarului oraşului Portland, în timpul unui protest

Agenţii federali din SUA au folosit gaze lacrimogene împotriva primarului oraşului Portland, în timpul unui protest

Ted Wheeler, primarul oraşului Portland, a primit gaze lacrimogene în timp ce stătea în faţa gardului unei instanţe federale, într-o altă noapte de proteste împotriva prezenţei agenţilor federali trimişi de Donald Trump cu scopul de a linişti ordinea publică, relatează Bloomberg.

 

Primarul a spus că este prima dată când a fost gazat şi a părut uşor ameţit imediat după incident. Un protestatar i-a oferit apă şi o pereche de ochelari, după care a rămas în acelaşi loc, agenţii federali continuând să împrăştie gaze lacrimogene.

 

Protestul a degenerat în unele momente, iar un foc imens a fost făcut de manifestanţi în imediata apropiere a sediului instanţei federale. 

 

Deocamdată nu este clar dacă agenţii federali au ştiut că primarul din Portland era prezent la protest.

 

Primarul s-a opus încă de la prezenţei agenţilor federali în cel mai mare oraş din Oregon, însă demonstranţii nu l-au primit bine la eveniment. Totuşi, după ce acesta a strigat “Black Lives Matter” şi a ridicat pumnul spre cer, a fost aplaudat.

 

“Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că aţi venit şi aţi protestat împotriva acţiunilor de ocupare a oraşului de către adminitsraţia Trump”, a spus primarul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...