Unitatea mobilă de Terapie Intensivă are 12 paturi pentru bolnavii de COVID-19, aflaţi în stare gravă. Aceasta a sosit la Galaţi în urmă cu nouă zile şi de atunci stă nefolosită în curtea Spitalului Judeţean din cauza unor probleme tehnice şi birocratice. Unitatea are nevoie de oxigen şi a fost nevoie de intervenţia unei firme de specialitate, singura abilitată să facă astfel de lucrări. În paralel, cei de la spitalul gălăţean au căutat containere pentru depozitarea materialelor sanitare consumabile şi pentru decontaminarea personalului medical. Asta deoarece în interior nu există spaţii de depozitare şi nici de decontaminare. În plus, unitatea are nevoie de autorizaţie temporară de funcţionare care a venit zilele trecute.

Piedicile au fost în mare parte depăşite, dar unitatea nu poate fi folosită deoarece nu există personal pentru toate paturile aflate în secţiile ATI interne şi externe. Specialiştii spitalului au stabilit că pentru funcţionarea secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Galaţi la capacitate maximă este nevoie de încă 30 de cadre medicale, medici şi personal auxiliar.

„Salut decizia domnului Arafat de a trimite la Spitalul Judeţean Galaţi o unitate de terapie mobilă. Doar că era bine dacă ministrul ne-ar fi informat măcar cu două, trei săptămâni înainte să pregătim ce era de pregătit, pentru că nu este de ajuns doar această unitate mobilă. A trebuit să facem racordurile de oxigen, să racordăm la apă, canalizare, să mai  aducem cel puţin două containere pentru ca activitatea să se desfăşoare în condiţii optime. Noi am racordat-o la apă, are gaz, are butelii de oxigen…. Este nevoie însă de personal medical. Din ce ne-au trimis specialiştii de pe Secţia de Terapie Intensivă ar fi nevoie de 30 de cadre medicale. De detaşat personal medical poată să dispună doar ministrul Sănătăţii.  Ar trebui să fie o rezolvare imediată, nu o rezolvare peste câteva luni. Îl rugăm pe domnul ministru când mai vine la Galaţi să ne ajute cu soluţii concrete, nu doar cu sfaturi”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Reprezentanţii spitalului spun că au făcut mai multe demersuri pentru rezolvarea problemei pe lângă Ministerul Sănătăţii.

„Avem nevoie de Unitatea mobilă ATI, dar cu sprijinul Ministerului Sănătăţii. Am cerut sprijin, ne trebuie cadre medicale, am trimis 10 adrese şi la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Astăzi DSP ne-a răspuns că pentru unitatea de transfuzii ne ajută cu o asistentă, iar Spitalul de Copii ne ajută cu trei asistente ATI. Nu este suficient vă daţi seama până la 30 de persoane….Deja personalul ATI deserveşte blocul operator, terapia intensivă COVID, terapia intensivă non Covid. Deci deja sunt trei puncte cu acelaşi personal”, a spus managerul Spitalului Judeţean Galaţi, Alina Dobrea.

Până la deblocarea situaţiei, autorităţile gălăţene au decis să achiziţioneze în regim de urgenţă mai multe ventilatoare mobile care vor fi folosite în secţia de Terapie Intensivă a spitalului.

„S-a încheiat procedura de achiziţie, cred că în câteva zile vor veni aceste ventilatoare portabile pentru secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Galaţi. Noi am alocat bani de la Consiliul Judeţean să se achiziţioneze nouă ventilatoare mobile, astfel vom dubla capacitatea de Terapie Intensivă Covid”, a precizat şeful CJ Galaţi, Costel Fotea.

Unitatea mobilă de Terapie Intensivă a fost trimisă la Galaţi din cauza numărului crescut de infectări din regiune. Pentru bolnavii de Covid-19 în stare gravă, spitalul gălăţean nu are decât şapte paturi. De la debutul epidemiei, la Galaţi s-au înregistrat 1729 de infectări şi 111 decese.

Mai grav, în interiorul Spitalului Judeţean Galaţi este focar de Covid-19. Unitatea are 2.200 de angajaţi, dintre care 158 s-au infectat. 60 de cadre medicale au fost declarate vindecate în ultimele zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/whatsapp-image-2020-07-15-at-19-35-48-1-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/whatsapp-image-2020-07-15-at-19-35-48-1-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Unitatea mobilă de Terapie Intensivă are 12 paturi pentru bolnavii de COVID-19, aflaţi în stare gravă. Aceasta a sosit la Galaţi în urmă cu nouă zile şi de atunci stă nefolosită în curtea Spitalului Judeţean din...