Pe parcursul declaratiilor, Orban a fost huiduit de un grup de protestatari.

„Au fost validaţi candidaţii în judeţele României cu excepţii în Brăila, Giurgiu, Bihor, am amânat o decizie pe Bucureşti. La Bucureşti este validată candidatura domnului Nicuşor Dar, susţinut de PNL. Am stabilit candidaţi cu experienţă, candidaţi intergri. Obiectivul lor este de a se prezenţa în faţă alegătorilor cu proiecte de dezvoltarea ale comunităţilor locale, care să ducă la creşterea calităţii vieţii comunităţilor”, a afirmat Orban.

Orban spune că partidul discută cu PMP şi cu USR Plus realizarea unei formule comune la sectoarele Capitalei. „Candidaturile se depun în perioada 8-18 august, încă mai avem timp. Am validat candidatura domnului Rodeanu de la USR PLus (la Galaţi-n.r)”, a precizat Orban.

El a indicat că mai există înţelegeri cu USR PLUS în privinţa candidaţilor la locale, dând ca exemplu susţinerea lui Florin Iordache propus de această alianţă pentru Primăria Municipiului Zalău. „Mai avem înţelegeri şi încă mai suntem în analiză în câteva judeţe pentru a merge pe susţinere reciprocă a candidaţilor”, a adăugat preşedintele PNL.

Pentru funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ au fost validaţi următorii candidaţi:

Argeş – Sorin Apostoliceanu
Braşov – George Scripcaru
Galaţi – Bogdan Rodeanu (USR-PLUS)
Vaslui – Tudor Polak

Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean au fost validaţi următorii candidaţi:

Argeş – Emanuel Soare
Bistriţa-Năsăud – Stelian Dolha
Covasna – Olimpiu Floroian
Galaţi – George Stângă
Gorj – Iulian Popescu
Harghita – Sebastian Buzilă
Maramureş – Ionel Bogdan
Mehedinţi – Pavel Cristinel
Neamţ – Mugur Cozmanciuc
Satu-Mare – Adrian Cozma
Vaslui – Marius Arcăleanu
Vâlcea – Cristian Buican

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/7569798-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/7569798-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pe parcursul declaratiilor, Orban a fost huiduit de un grup de protestatari. „Au fost validaţi candidaţii în judeţele României cu excepţii în Brăila, Giurgiu, Bihor, am amânat o decizie pe Bucureşti. La Bucureşti este...