Administraţia Trump a comunicat Congresului şi Organizaţiei Naţiunilor Unite că Statele Unite se retrag în mod oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o mişcare care vine pe fondul numărului în creştere de cazuri de coronavirus înregistrat în ultima săptămână.

Senatorul Robert Menendez, principalul democrat al Comitetului pentru Relaţii Externe din Senat, a replicat informaţia pe Twitter.

 

 

Un oficial al Departamentului de Stat a confirmat, de asemenea, că cererea de retragere a Statelor Unite din OMS, a fost transmisă secretarului general al ONU şi va intra în vigoare din data de 6 iulie 2021. Decizia a scindat parlamentarii în două tabere. Unii au menţionat problemele sistematice întâmpinate în relaţia cu OMS dar majoritatea s-au pronunţat împotriva hotărârii preşedintelui de a retrage ţara în plină epidemie globală.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cea mai populară instituţie din criza Covid-19, a fost ameninaţată de preşedintele american Donald Trump că va rămâne fără finanţare din partea Statelor Unite. Trump a acuzat OMS că este subordonată Chinei şi că nu a fost suficient de fermă şi de transparentă în perioada pandemiei.

Trump a insistat în repetate rânduri că numărul crescut al cazurilor în SUA este doar rezultatul unei testări sporite, dar un oficial OMS a respins această afirmaţie luni.

Administraţia Trump a deviat deja finanţarea de la OMS, iar procesul de retragere oficială va dura un an până se va finaliza. Criticii speră ca decizia de retragere să fie inversată dacă Trump pierde alegerile prezidenţiale din noiembrie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/trump-oms.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/trump-oms-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Administraţia Trump a comunicat Congresului şi Organizaţiei Naţiunilor Unite că Statele Unite se retrag în mod oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o mişcare care vine pe fondul numărului în creştere de cazuri de coronavirus înregistrat...