Dan Tarcea a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că este asimptomatic şi că lucrează de acasă.

„Soţia mea a fost confirmată pozitiv, iar eu şi fiica noastră suntem negativi. Eu am decis, totuşi, să mă autoizolez la domiciliu, lucrez de acasă”, a spus Tarcea.

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase i-au făcut soţiei sale o evaluare medicală şi au considerat că nu se impune să urmeze vreun tratament sau să fie internată, astfel că şi ea este acasă.

„Avem circuite separate, este izolată, nu ne întâlnim”, a mai spus viceprimarul.

Acesta va repeta testul pentru COVID-19 în această săptămână, pentru a se putea întoarce în Primărie.

Şi prefectul Clujului, Mircea Abrudean, împreună cu soţia şi copilul lor, sunt confirmaţi pozitiv şi sunt internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

Nu în ultimul rând, şi prefectul judeţului Constanţa a intrat în izolare, după ce o angajată din cancelaria sa a fost confirmată pozitiv cu COVID-19 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/7561751-hepta-mediafax-foto-zuma-press-hepta-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/7561751-hepta-mediafax-foto-zuma-press-hepta-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dan Tarcea a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că este asimptomatic şi că lucrează de acasă. „Soţia mea a fost confirmată pozitiv, iar eu şi fiica noastră suntem negativi. Eu am decis, totuşi, să mă...