De la începutul epidemiei s-a tot spus că noul coronavirus va avea un „val 1”, cel din primăvară şi un „val 2”, din toamnă. Tot la începutul epidemiei OMS la nivel mondial şi Alexandru Rafila în România te linişteau că virusul este sensibil la căldură şi că se va răspândi mai greu vara.

Tu ai tot aşteptat să se termine primul val de COVID 19 sau să vină căldura şi să poţi răsufla uşurat. 

Dacă priveşti cifrele vei vedea însă că primul val nu este gata şi nici nu dă semne că ar fi. Pare mai degrabă că vom sări dintr-unul în altul şi că va dura cel puţin până în iarnă.

Într-adevăr în luna mai, atunci când România a fost în prima stare de alertă, numărul de îmbolnăviri noi a scăzut. În toată luna mai au fost înregistrate 6.831 de cazuri noi de COVID 19. În medie erau între 150 şi 190 de cazuri noi pe zi.

A venit luna iunie, în care au fost raportate 7.837 de cazuri noi, adică cu 1.006 cazuri mai mult decât în luna precedentă. Unde mai pui că e lună de vară cu temperaturi ridicate, iar virusul ar fi trebuit să se transmită mai greu.

De ce s-a întâmplat asta?

Dr. Andrei Rogoz, medic specialist boli infecţioase, Sanador: Nu suntem suficienţi pe imunitate şi măsuri care nu mai sunt la fel de respectate în momentul acesta. Toată lumea a vorbit că dacă va veni un al doilea val la iarnă va fi rău, şi e şi opinia mea pentru că atunci circulă natural mai multe infecţii respiratorii. Din punctul meu de vedere suntem încă în primul val.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0511661100.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0511661100-300x300.jpgrootstireaUncategorised
De la începutul epidemiei s-a tot spus că noul coronavirus va avea un „val 1”, cel din primăvară şi un „val 2”, din toamnă. Tot la începutul epidemiei OMS la nivel mondial şi Alexandru Rafila în ...