România este singurul stat membru care nu a comunicat încă măsurile de transpunere a directivei, precizează Comisia Europeană.

Directiva privind mărcile constituie un pas important în modernizarea şi armonizarea în continuare a legislaţiei UE privind mărcile. Aceasta aduce o serie de modificări semnificative, inclusiv o definiţie revizuită a mărcii, adaptată la era digitală; noi motive care împiedică înregistrarea mărcilor; noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit, precum şi noi dispoziţii de armonizare a procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE.

Statele membre au fost obligate să transpună directiva în legislaţia naţională până la 14 ianuarie 2019. României i s-a transmis un aviz motivat, iar aceasta a avut la dispoziţie un termen pentru a răspunde. Totuşi, în pofida faptului că i s-a acordat o prelungire a termenului de răspuns la avizul motivat, România nu a comunicat măsurile de transpunere. Prin urmare, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu privire la acest caz.

Directiva privind mărcile a actualizat şi a simplificat cadrul juridic al Uniunii în materie de mărci. Aceasta a introdus o serie de modificări semnificative în ceea ce priveşte dreptul material al mărcilor UE, cum ar fi: o nouă definiţie a mărcii, adaptată la era digitală; noi motive de respingere a cererilor de înregistrare şi noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit. Directiva a introdus, de asemenea, dispoziţii procedurale pentru armonizarea procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE, luând ca reper sistemul mărcilor UE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/ue.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/ue-300x300.jpgrootstireaUncategorised
România este singurul stat membru care nu a comunicat încă măsurile de transpunere a directivei, precizează Comisia Europeană. Directiva privind mărcile constituie un pas important în modernizarea şi armonizarea în continuare a legislaţiei UE...