Documentul citat prevede mai multe investiţii în unităţi şcolare în perioada 2021– 2027.

Astfel, 2.488 de unităţi şcolare vor fi incluse în programe de modernizare/reabilitare, costurile estimate fiind de 6,046 miliarde de lei. Alte 375 de unităţi şcolare vor beneficia de investiţii în valoare de 31,4 milioane lei pentru conformarea grupurilor sanitare.

În Programul Reforma Educaţiei Timpurii, se stabileşte finanţarea construcţiei unui număr de 180 grădiniţe cu program prelungit sau săptămânal, pentru care vor fi alocate 146 milioane de euro.

În Planul de relansare economice se stabileşte şi construirea sau modernizarea campusurilor şcolare şi a căminelor studenţeşti.

„Construirea a 40 de campusuri şcolare care să includă: şcoală, liceu, internat, teren sport, ateliere, laboratoare, cantină, cu o valoare totală de aproximativ 2 miliarde lei. Construirea a 30 de cămine studenţeşti care totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituţii de învăţământ superior de stat din 13 centre universitare. Valoare totală a investiţiilor se ridică la 1,248 miliarde de lei”, se menţionează în documentul semnat de guvernanţi.

Programul de relansare economică va fi lansat, miercuri, de la ora 18.00, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/vlcsnap-2020-06-30-15h30m03s559.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/vlcsnap-2020-06-30-15h30m03s559-300x300.pngrootstireaUncategorised
Documentul citat prevede mai multe investiţii în unităţi şcolare în perioada 2021– 2027. Astfel, 2.488 de unităţi şcolare vor fi incluse în programe de modernizare/reabilitare, costurile estimate fiind de 6,046 miliarde de lei. Alte...