După ce au ajuns acasă, rudele au deschis sicriul, l-au îmbrăcat pe bărbat, i-au pus un capac frigorific la sicriu şi au aşteptat cunoştinţele la priveghi
DSP a amendat-o pe soţia bărbatului cu 10 000 de lei, iar o parte dintre cei care au participat la priveghi sunt în izolare

O familie din Gura Humorului a vrut să îşi îngroape o rudă decedată la Spitalul Judeţean Suceava, doar că nu le-a plăcut nici sicriul şi nici că acesta era în saci. Bărbatul a murit pe 28 iunie, avea cancer, dar şi COVID, astfel că familia l-a preluat într-un sicriu vidat.

Rudele au rupt sigiliul, l-am îmbrăcat şi l-au depus acasă cu capac frigorific. (…)  Inspectorii din cadrul DSP au identificat contacţii decedatului pe care i-au pus în izolare 14 zile sub supravegherea poliţiei. Soţia decedatului a fost amendată cu 10.000 de lei”, a declarat pentru Mediafax Bianca Bighiu, purtător de cuvânt al DSP Suceava.

Potrivit unor surse din anchetă, familia ar fi vrut să îl înmortmânteze miercuri, dar în urma verificărilor făcute de DSP şi de poliţişti a obligat familia să facă slujba marţi seară. A fost deschis şi un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, anchetatorii urmând să stabilească cine a rupt sigiliu, iar inspectorii DSP fac în continuare verificări pentru a afla cine a participat la priveghi. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/cosciug.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/cosciug-300x300.jpgrootstireaUncategorised
După ce au ajuns acasă, rudele au deschis sicriul, l-au îmbrăcat pe bărbat, i-au pus un capac frigorific la sicriu şi au aşteptat cunoştinţele la priveghiDSP a amendat-o pe soţia bărbatului cu 10 000 de lei, iar o...