Deşi problemele respiratorii reprezintă cea mai mai întâlnită complicaţie în rândul pacienţilor cu COVID-19, sunt şi cazuri de afecţiuni neurologice grave pe care le dezvoltă unii dintre bolnavi. 

 

 

Un studiu recent, realizat în luna aprilie, în spitalele din Marea Britanie arată că unii pacienţi suferă infarct, simptome  asemănătoare demenţei şi delir. 

 

Pe întreaga durată a lunii aprilie, oamenii de ştiinţă britanici au folosit bazele de date din 125 de spitale în care pacienţii au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus şi care au dezvoltat afecţiuni neurologice.

 

Mai mult de jumătate din pacienţi au suferit un accident cerebrovascular, iar 57 au făcut infarct ischemic, în timp ce 9 bolnavi au avut hemoragie intracerebrală. 

 

„Aceste cazuri rare dar foarte grave sunt trecute cu vederea”, consideră un neurolog de la Universitatea din Liverpool, autorul studiului, Benedict Michael. Acesta consideră că este nevoie de cercetare în în ceea ce priveşte complicaţiile care pot apărea în urma bolii COVID-19. 

 

O altă boală neurologică este alterarea stării mentale, 39 dintre bolnavi suferind de psihoză, declin neurocognitiv, anxietate, depresie, schimbări de personalitate, manie şi catatonie (sindrom psihomotor al schizofreniei, corpul stând în poziţii fixe, nemişcându-se deloc) 

 

 

Pacienţii reprezentanţi în studiu au vârste cuprinse între 23 şi 94 de ani. 

 

Cercetătorii mai notează faptul că bolnavii cu vârsta peste 60 de ani tind să facă accident cerebrovascular, comparativ cu pacienţii mai tineri.  „Este un efect direct la unii bolnavi, al virusului care ajunge în creier”, explică psihiatrul şi neurologul Mark George, de la Universitatea medicală din Carolina de Sud, acesta neluând parte la studiul de faţă. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7567464-ap-mediafax-foto-abacapress-hepta-5.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7567464-ap-mediafax-foto-abacapress-hepta-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Deşi problemele respiratorii reprezintă cea mai mai întâlnită complicaţie în rândul pacienţilor cu COVID-19, sunt şi cazuri de afecţiuni neurologice grave pe care le dezvoltă unii dintre bolnavi.    ...